Steop: „E foarte important să nu pierdem”

15 Apr. 2010, 16:48 Seria 2
Steop:** „E foarte important să nu pierdem

„Dacii liberi” se deplasează la prima echipă pe care au învins-o
în Liga a II-a, Mureșul Deva (scor 2-0, în tur). Formația
hunedoreană se află la doar trei puncte distanță și în luptă
directă pentru salvarea de la retrogradare.

Începutul bun de retur al timișenilor, care au acumulat deja mai
multe puncte ca în turul de campionat, este pus de antrenorul Remus
Steop pe baza experienței adunate de elevii săi:
„Suntem la plus în retur practic. Totuși am crescut din
punct de vedere mental, odată cu scurgerea etapelor au câștigat și
băieții o experiență. Cu Turda jocul părea că merge în favoarea
lor, dar am demonstrat potență și forță când am revenit pe
final”
.

Covăcenii au de trecut însă un nou test sâmbătă la Deva, iar
bănățenii nu au niciun meci câștigat afară, obținând doar două
remize până acum. Remus Steop e realist și spune că echipa sa se va
mulțumi și cu un egal dacă victoria nu e la îndemână.
„E un duel al suferințelor. Ei au o echipă bună, de
trei-patru ani au un nucleu de jucători, o oarecare stabilitate. Au
mai luat jucători noi acum, Cosmin Goia, fost la CFR Cluj unde am
fost secund, venit din Ungaria, are o vârstă și experiență. Va fi
un meci dificil. E foarte important să nu pierdem, consider că
presiunea va fi mai mult pe ei”
, a declarat
tehnicianul Fortunei pentru www.liga2.ro.

Cum pentru prima dată „tricolorii” de la sat vor fi încurajați și
de galerie în mod organizat, speranțele la un rezultat pozitiv
cresc pentru micuța grupare din Câmpia de Vest. „Orice
suport moral din exterior, aduce ceva în plus și jucătorul simte că
nu e singur”
, consideră Remus Steop.

Fără antrenor după Fortuna

Întâmplător sau nu, după ultimele două jocuri, antrenorii
adversarelor Fortunei Covaci au plecat după etapa în care au
evoluat împotriva acestora.

Viorel Hizo a părăsit Universitatea Cluj, deși echipa sa a revenit
și a câștigat 3-1 cu „dacii”, apoi a fost rândul celor de la
Arieșul să rămână fără Marin Tudorache. Cel din urmă a fost demis
după jocul de la Covaci, în care de această dată, Fortuna a fost
cea care a beneficiat de evoluția identică a scorului din jocul ei
cu „U” de pe „Clujana”.

„Tudorache e și prietenul meu, dar asta e situația cu
antrenorii, ei plătesc indiferent. Nu e problema noastră ce se
întâmplă cu adversarii, mă interesează ca noi să rămânem cu
punctele”
, conchide Steop. Semn poate că și Gică
Barbu, antrenorul devenilor ar trebui să se teamă după jocul de
sâmbătă cu Fortuna.

Avantaj/dezavantaj în program

Fortuna întâlnește în fiecare meci formația care a stat etapa
precedentă de pe urma excluderii celor de la CFR Timișoara. Inedita
situație poate fi însă cu două tăișuri, antrenorul „dacilor” vede
situația din perspectiva formației sale: „Poate să fie
și un avantaj și un dezavantaj. Noi ne-am dereglat după trei
săptămâni de pauză, întreruperile nu aduc ceva
bun”
.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

15 Apr. 2010, 16:48 Seria 2
Pe aceeași temă