„Sperăm să venim cu puncte de la FC Bihor”

22 Nov. 2011, 11:47 Seria 2

Victoria obținută pe teren propriu în runda precedentă le dă încredere alb-vișiniilor în deplasarea de la FC Bihor. Jucătorii aflați sub comanda lui Dan Oprescu speră să obțină cel puțin un punct pe terenul orădenilor, astfel încât să părăsească zona retrogradării.

FC Olt Slatina a obținut o victorie vitală în lupta pentru evitarea retrogradării în confruntarea cu CSM Râmnicu Vâlcea. Alb-vișinii au întors rezultatul, deși la pauză s-au văzut conduși pe tabela de marcaj, impunându-se cu scorul de 2-1. Atacantul celor de la FC Olt Slatina, Alin Mihai, consideră succesul extrem de important, cele trei puncte aducând liniștea în tabăra grupării aflate sub comanda lui Dan Oprescu.

„Prin locul ocupat în clasament putem spune că este victoria care a adus liniștea. Am crezut până la final că vom câștiga, chiar vorbeam cu băieții la vestiar, la pauză, că vom câștiga dacă jucăm cum am făcut-o în prima repriză”, a declarat Alin Mihai la finalul partidei cu CSM Râmnicu Vâlcea.

„Meciul cu FC Bihor va fi dificil”

Aflată la un punct de un loc neretrogradabil, FC Olt Slatina ar putea părăsi zona fierbinte a clasamentului dacă va obține un rezultat bun pe terenul celor de la FC Bihor. În ultima etapă, alb-vișinii întâlnesc gruparea ce în sezonul trecut termina pe loc promovabil, dar care, în acest an, a avut un început modest de campionat. Suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, atacantul celor de la FC Olt Slatina Alin Mihai nu va evolua în deplasarea de la FC Bihor, însă este încrezător în șansele echipei de a obține cel puțin un punct.

„Vreau să spun că dacă echipa joacă cum am jucat cu Vâlcea, nu are cum să cadă. Va fi un meci dificil, meci afară, contează să se mobilizeze băieții și să aducă cel puțin un punct de acolo”
, a spus Alin Mihai.

Ignat: „Abordăm cu altă încredere meciul de la Bihor”

Și fundașul central al celor de la FC Olt, Alin Ignat, este încrezător în obținerea unui rezultat pozitiv în ultima etapă, cu FC Bihor. Victoria obținută cu CSM Râmnicu Vâlcea le dă speranțe în încheierea turului de campionat pe un loc care să le confere liniște în pauza competițională.

„Am fost stresați săptămâna aceasta, ne-am liniștit puțin acum, abordăm cu altă încredere meciul de la Bihor, sperăm să venim cu punct sau puncte. Diferența a făcut-o exact ce ne-a spus antrenorul, atitudinea pe care nu am avut-o la Turda. Cu victoria aceasta suntem în grafic”, a declarat Alin Ignat.

Sursa: Gazeta Nouă

22 Nov. 2011, 11:47 Seria 2
Pe aceeași temă