Sergiu Radu speră ca CSM să promoveze. „Din moment ca o echipă precum Voluntari joacă acolo, de ce nu ar fi și un oraș ca Râmnicu Vâlcea în Liga 1?”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 21 Dec. 2015, 16:30 Seria 2
Sergiu Radu speră ca CSM să promoveze.**

Lansat în fotbalul de performanță de la Râmnicu Vâlcea, fostul international Sergiu Radu nu uită de unde a plecat și dăruiește orașului, an de an, cupa care îi poartă numele, la nivel de copii și juniori. Din Germania, acolo unde este stabilit, Sergiu Radu așteaptă să vadă în viitorul apropiat și echipa locală CSM în Liga 1.

„Sper să promoveze Vâlcea, dar nu știu dacă se va putea menține acolo. Șanse sunt, mai ales că este acolo sus, pe locul 2, iar în play-off orice este posibil. Din punct de vedere al lotului, nu știu dacă ar face față mai târziu în Liga 1. Dar, din moment ca o echipă precum Voluntari joacă acolo, de ce nu ar fi și un oraș ca Râmnicu Vâlcea în Liga 1? Arbitrii avem, sper să avem în Liga 1 și echipă. Vâlcea a dat mereu jucători talentați, acum este Vătăjelu, care vine tare din urmă, sper să ajungă și să joace cât mai multe meciuri la echipa națională, este un băiat foarte talentat” a declarat Sergiu Radu.

CSM Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2015 pe locul secund în Seria a II-a a Ligii 2, cu 35 de puncte după 18 etape, la egalitate cu liderul FCM Baia Mare. Primele șase echipe se vor califica în play-off, acolo unde se va da adevărata luptă pentru promovare.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 21 Dec. 2015, 16:30 Seria 2
Pe aceeași temă