Sergiu Costea va rata finalul sezonului

15 May. 2009, 15:11 Seria 2
Sergiu Costea va rata finalul sezonului

Mijlocașul ofensiv al „alb-negrilor” a fost internat în cursul dimineții de joi la o clinică din Cluj unde sâmbătă dimineața va fi supus unei intervenții chirurgicale, condiții în care numărul „15” al lui Adi Falub va rata finalul de sezon.

 

„Trebuie să câștigăm următorul și pentru Sg Costea, un jucător care și-ar fi dorit enorm să fie pe teren la partida cu Mioveniul. Din păcate el se adaugă unei liste lungi de accidentați, M. Rus, Foro, Pepenar sau suspendați, B. Verdeș, ca să nu mai spun că nu vom conta pe serviciile juniorului C. Selagea aflat la Snagov alături de lotul Under 19 al României. Noi aveam mare nevoie de aportul său la jocul cu Dacia, și am fi renunțat să-l utilizăm în jocul următor de la Tg Mureș, dar nu știu dacă vom izbuti să-l aducem de la lot. Micuții «tricolori» vor pleca sâmbătă dimineața în Franța, la turneul de calificare pentru Campionatul European, deci ne va fi foarte greu să mizăm pe prezența lui în întâlnirea cu Dacia Mioveni”, a punctat tehnicianul Unirii.

 

Articol scris de Dan Udrea

 

15 May. 2009, 15:11 Seria 2
Pe aceeași temă