Decizia Comitetului Executiv al FRF de a amâna startul campionatului ligii secunde cu o săptămână a venit cum nu se poate mai bine pentru FC Brașov. Cu o parte din cei 750.000 de euro din transferul lui Chipciu la Anderlecht, Marian Brescan, administratorul judicar al clubului, poate susține activitatea echipei în sezonul care bate la ușă. În ultimele săptămâni, Brescan a avut mai multe întâlniri cu oameni din fotbal, iar echipa de conducere pare a fi formată.
Administratorul judiciar pare a înclina pentru un duo la conducerea clubului, format din Paul Enache și Vasile Dochița. Paul Enache, fost antrenor și președinte la FC Brașov, Tractorul sau Corona, s-a ținut departe de fotbal în ultimii ani, în care s-a implicat mai mult în cariera politică fiind și acum consilier județean PSD. Omul de afaceri brașovean, Vasile Dochița, este un apropiat al clubului în ultimii 15 ani, iar sezonul trecut a reușit să asigure stabilitate echipei din funcția de președinte pe care a deținut-o până la mijlocul lunii februarie.
Și fostul consilier al lui Ioan Neculaie, celebrul Romeo Pașcu, va rămâne pe un post similar, acesta urmând să-l consilieze în materie de fotbal pe Marian Brescan.
Enache confirmă revenirea la FC Brașov
Paul Enache (foto mic) a confirmat discuțiile cu Brescan pentru noua echipa de conducere de la FC Brașov. „Am fost la câteva discuții, iar în câteva zile se vor clarifica lucrurile. Eu voi veni pe un post de manager pe partea sportivă pentru că la acest lucru mă pricep, iar Dochița se va implica în conducerea executivă. Sunt multe probleme de rezolvat în cel mai scurt timp. Acest club a fost devalizat și eu am atras atenția atunci când am plecat și văd că totul s-a adeverit”, a spus Paul Enache, cel mai probabil, viitorul manager sportiv al clubului.
Țălnar vine la discuții, Tibi Ghioane – variantă de rezervă
Pentru postul de antrenor, în acest moment principalul favorit este Cornel Țălnar, cel care a avut primele discuții la începutul săptămânii trecute cu Marian Brescan. Țălnar este așteptat astăzi la Brașov și, dacă nu vor interveni probleme, „Țânțarul” va prelua conducerea tehnică a echipei. Totuși, în cazul în care nu se va ajunge la un acord, Paul Enache susține că are și câteva variante de rezervă, iar o variantă ar fi Tibi Ghioane. „Este varianta Țălnar, vom discuta, dar mai sunt și alte variante. De ce nu, Tibi Ghioane? Nu merită o șansă?”, a precizat Enache.
Iulian Popa, transferul verii la FC Brașov?
Jucătorii lui FC Brașov care s-au pregătit în ultima săptămână sub comanda lui Ioan Naghi și Andrei Șanta, au încheiat sâmbătă prima parte a pregătirilor cu un joc-școală, iar ieri au primit o zi liberă. La antrenamentele din ultimele zile a participat și Andrei Pleșa, un tânăr jucător de la Rapid.
Pleșa are doar 18 ani și poate juca pe postul de fundaș dreapta, dar și mijlocaș dreapta și speră să-i convingă pe antrenori că merită să facă parte din lotul lui FC Brașoc. La antrenamentele „stegarilor” s-au prezentat și doi tineri juniori reșițeni, dar și atacantul Romeo Surdu, care în acest moment este liber de contract.
La antrenamentul de astăzi este așteptat și Iulian Popa! Mijlocașul brașovean a fost jucător de bază în echipa Rapidului care a promovat în Liga 1. „Voi veni la Brașov să mă antrenez cu echipa. Aștept cu nerăbdare să văd ce se va decide la Comisia de Disciplină. Până atunci eu trebuie să mă pregătesc. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus „Popică”.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)