Se joacă!

28 May. 2010, 14:15 Seria 2
Se joacă!

În această dimineață, la sediul FC Baia Mare, a avut loc
întâlnirea Consiliului de Administrație al clubului băimărean. Au
fost prezenți toți cei cinci membri, plus reprezentanții
administratorului judiciar, fotbaliști și jurnaliști. După
dezbaterea preliminară dacă jurnaliștii au ce căuta sau nu la
această întâlnire, au început discuțiile propriu-zise. Schimb de
replici precum la ping – pong. Singurul lucru bun obținut în urma a
circa două ore de parlamentari: mâine, partida dintre FC Baia Mare
și Dacia Mioveni se va disputa, începând cu ora 11.00, pe gazonul
stadionului „Viorel Mateianu”.

Miza reală a întâlnirii de azi a fost ajungerea la o înțelegere cu
privire la decizia Federației Române de Fotbal în urma adresei
înaintate în 25 mai de către președintele FC „Viorel Mateianu”,
Zoltan Attila Ilieș, și anume executarea dosarului „FC „Viorel
Mateianu” vs FC Baia Mare – procent indemnizație transfer jucător
Batin Paul Ștefan, adica suma datorată 20.000 euro + TVA.

„Dorim ca până în data de 28 mai 2010, până la ora
12.00, ori să ne achite suma sus-menționată și totodată să achite
cele două facturi restante (mese servite de echipa FC Baia Mare) în
total de 31.342 RON contravaloarea meselor servite pe anul 2009
(…) sau până la ora și data sus menționate să avem un acord
încheiat între cele două părți cu datele exacte despre achitarea
sumelor restante, care, ulterior, va fi înregistrat la
FRF”
se arăta în adresa semnată de Zoli Ilieș.

În jurul orei 9.00, în această dimineață, în consecință, sedința
Consiliului de Administrație. Ultimul punct pe ordinea de zi a fost
lăsat exact cel mai fierbinte punct: conflictul dintre FC „Viorel
Mateianu” și FC Baia Mare. Până la urmă, după discuții destul de
aprinse, s-a semnat azi un acord între Zoli Ilieș, președintele FC
„Viorel Mateianu”, și Dan Hotico, președintele Consiliului de
Administrație al FC Baia Mare, prin care se stipulează „amânarea
punerii în executare” a hotârării FRF până miercuri, 2 iunie
2010.

Sursa: emaramures.ro

28 May. 2010, 14:15 Seria 2
Pe aceeași temă