După ce „secundul” Laszlo Balint a decis să nu mai continue la FC Brașov după retrogradarea echipei în Liga 2, iată că și antrenorul principal Adrian Szabo nu va mai rămâne la gruparea transilvăneană. Tehnicianul care în această lună, pe 17 iunie, împlinește 55 de ani a acceptat o ofertă din partea Federației Române de Fotbal de a coordona activitatea de la Centrul Național de Excelență de la Târgu Mureș.
Ioan Neculaie, patronul FC Brașov, a luat primele măsuri în ceea ce privește viitorul echipei după o ședință care a avut vineri la sediul clubului, informează Monitorul Expres. Omul de afaceri și-ar fi dat acordul ca noul antrenor principal să fie Cosmin Bodea, ultima dată la Olimpiei Satu Mare, acesta urmând al avea ca „secund” de Flavius Moldovan.
„Este adevărat că Szabo va pleca la Federație, iar Bodea și Flavius Moldovan au cele mai mari șanse de a fi numiți la conducerea echipei. Pe listă au mai fost Țălnar, Hîrlab și Gabi Stan. Dacă își va da acordul, Vasile Dochița va fi noul președinte al clubului”, susțin surse din cadrul clubului.
Dochița, propus oficial ca președinte
Brașoveanul Vasile Dochița, omul de afaceri care i-a premiat pe jucătorii FC Brașov după remiza din ultima etapă din Liga 1, caz pentru care FRF îi anchetează pe „stegari” și pe Gaz Metan Mediaș, a primit oficial oferta de a conduce clubul ca președinte, însă acesta nu a dat încă un răspuns ferm.
Președintele de onoare Romică Pașcu avansa zilele trecute numele lui Dochița pentru funcția de președinte. „La FC Brașov va fi și un nou președinte, că eu nu mai am vârsta necesară. Cel mai bun președinte ar fi un om de afaceri, și cred că Vasile Dochița este cel mai potrivit”, spunea, citat de monitorulexpres.ro, Pașcu, contrazis mai apoi de cel pe care îl vedea în noua funcție: „Nu m-a interesat și nu mă interesează acest post. Eu doar am ajutat și voi ajuta și în continuare clubul cu cei voi putea”.
Retrogradată în Liga 2, aflată în insolvență și rămasă fără jucători, FC Brașov se află în cea mai neagră perioadă a existenței sale. Echipa de la poalele Tâmpei caută în acestă perioadă cea mai bună variantă pentru a-și continua activitatea. Ioan Neculaie se gândește chiar la varianta de a aduce la Brașov pe Unirea Tărlungeni sau Academica Argeș Pitești.
Altfel, ieri, o delegație numeroasă, din care au făcut parte oficiali, antrenori și jucători de la FC Brașov, a fost audiată la Comisia de Disciplină a FRF în cazul anchetării meciului FC Brașov – Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, din ultima etapă a Ligii 1. În urma acelui rezultatului de egalitate au retrogradat ambele echipe, în primul eșalon rămânând Concordia Chiajna, club despre care se crede că i-ar fi motivat pe brașoveni pentru a-i bloca pe cei de la Mediaș.
Foto: Marius DUMBRĂ‚VEANU