Cu un nou antrenor, Dan Bona, dar și cu șase jucători noi în lot (Niczuly, Dănălache, Forika, Istrofor, Pricop și Petra), Unirea Tărlungeni debutează oficial în noul sezon al Ligii a 2-a, sâmbătă, de la ora 11.00, cu un meci pe teren propriu, cu FC Olt.
„Ne-am pregătit bine și ne dorim cu toții să debutăm cu dreptul în campionat. Chiar dacă întâlnim o echipă puternică vrem să începem campionatul cu o victorie, pentru că, în continuare, avem un program dificil, cu trei deplasări la Timișoara, Caransebeș și Brazi”, a declarat antrenorul brașovenilor, Dan Bona.
Pentru prima oară în ultimii ani, Unirea Tărlungeni va începe un campionat fără câțiva jucători tineri care erau împrumutați de la FC Brașov.
„După 8 ani de zile, perioadă în care am colaborat excelent, cei de la FC Brașov au considerat că clubul nostru nu mai prezintă interes și siguranță pentru creșterea copiilor și juniorilor. Noi le respectăm politica și strategia, cu toate că trecutul demonstrează contrariul, iar la Tărlugeni au activat cu succes mulți jucători cum ar fi Florin Iacob, Dumbravă, Potescu, Frîncu sau Enceanu. Mai multe nu vreau să comentez”, a precizat Claudiu Cazan, directorul sportiv al Unirii.
Ruptura dintre oficialii celor două cluburi a apărut în această vară, când cei de la Unirea au dorit să-l împrumute pe fundașul stânga, Poenaru, care s-a și pregătit o bună perioadă sub comanda lui Dan Bona. Cum transferul lui Poenaru a fost blocat, cei de la FC Brașov au decis să întrerupă coloborarea cu Unirea cu cele două echipe de juniori care jucau la Tărlungeni.
Pe ultima sută de metri, cei de la Unirea au rezolvat această problemă cu ajutorul celor de CSȘ Brașovia, în schimb cele două grupe de juniori de la FC Brașov nu mai au unde să joace într-o competiție oficială!
Sursa: Monitorul Expres