Mult așteptata revenire la Reșița a patronului echipei Metalul, Cătălin Rufă, după o absență de câteva luni, s-a produs joi. Sub privirile sale, jucătorii antrenați de Daniel Oprița au câștigat amicalul cu Voința Mașloc, grupare din Liga a IV-a Timiș.
Metalul s-a impus cu 4-3 în testul disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului prin golurile marcate de Vasile Buhăescu (de două ori), Octavian Vasile și Istvan Szabo, însă mult mai importantă a fost prezența în oraș a lui Rufă.
Acesta a vorbit despre noile perspectivele ale echipei reșițene, despre șansele la promovare în urma problemelor de la Fortuna, a precizat că în această săptămână s-a găsit o sursă de finanțare, astfel încât au fost plătite două salarii restante către jucători, pentru lunile noiembrie și decembrie, și litigiul cu Ardealul Cluj a fost stins. Rufă așteaptă să se concretizeze cât mai repede și sprijinul financiar promis de Consiliul Județean.
„Așteptăm acum să vedem când se va concretiza și implicarea Consiliului Județean în acest proiect, sperăm să se întâmple cât mai repede, ca să putem ataca cu șanse reale promovarea”, a mai spus Rufă.
Iată ce a spus Cătălin Rufă la revenirea sa la Reșița:
Video și foto: Express de Banat