La începutul acestei săptămâni, managerul general al Petrolului,
Valeriu Răchita, a avut o discuție lămuritoare cu Cristi Vlad, pe
tema banderolei de căpitan al echipei.
„Am observat că s-au făcut tot felul de speculații
pe marginea acestui subiect. Nu am absolut nimic cu Cristi, la fel
cum nu am cu nimeni din echipă. Am discutat cu el, i-am explicat
motivele mele și cred că a înțeles decizia. Cristi rămâne un
jucător extrem de important pentru noi, pentru echipă, și îl
așteptăm să ne ajute din teren și în acest retur de campionat. Iar
atunci când va decide să abandoneze cariera de fotbalist, va avea
un loc asigurat în cadrul clubului. Alegerea de a-i înmâna
banderola lui Zoran Ljubinkovic îmi aparține în totalitate. Am mare
încredere în el și am considerat că este omul potrivit să o poarte
în acest moment”, a explicat Valeriu Răchită.
Petrolistii au parte, astăzi, de o zi cu două antrenamente.
Prima ședinta de pregătire a fost una combinată, desfășurată atât
în sala de forță, cât și pe teren, pentru că, după-amiază ,”lupii”
să se antreneze la Crângul lui Bot, acolo unde vor și rămâne, peste
zi, în regim de semi-cantonament.
Sursa: fcpetrolul.ro