Quist: „E rușinos că nu batem pe nimeni”

Marius ANGHEL 20 Nov. 2012, 11:15 Seria 2
Quist:**

Jucător de bază în angrenajul echipei, Cristopher Quist se confruntă cu probleme medicale, iar prezența sa pe teren în meciul de la sfârșitul săptămânii, cu FC Argeș, este incertă. Mijlocașul de culoare spune că parcursul echipei este rușinos, însă nu își poate explica situația dificilă.

„Am făcut întindere, încerc să văd dacă pot face o alergare ușoară la antrenament, deocamdată mă doare, iau tratament, eu sper să joc cu FC Argeș. Nu mă așteptam la un asemenea parcurs, este rușinos că nu batem pe nimeni, nici acasă, nici în deplasare, este o situație dificilă. Trebuie să ridicăm capul, să ne încurajăm, ne așteaptă un meci greu cu FC Argeș, trebuie să gândim pozitiv”, a declarat jucătorul de culoare al celor de la FC Olt Slatina, Cristopher Quist.

„Se întâmplă la fotbal ca lucrurile uneori să nu meargă”

Mijlocașul grupării slătinene spune că nu se aștepta la un parcurs atât de slab, echipa pregătită de Corneliu Papură ajungând pe penultimul loc, la egalitate cu „lanterna” seriei, CSM Râmnicu Vâlcea.

„Se întâmplă la fotbal ca lucrurile uneori să nu meargă, trebuie să vedem ce nu funcționează, să corectăm. Niciodată nu m-am gândit că vom ajunge pe acest loc, noi ne dorim să câștigăm toate meciurile. Am încercat să marcăm, dar nu vine golul, nimeni nu vrea să facem egal sau să pierdem, dar dacă nu câștigăm, ce putem spune. Problema este că nu merge, nu știm de ce”, a mai spus mijlocașul la închidere.

FC Olt Slatina ocupă poziția a douăsprezecea în clasamentul seriei, având doar 8 puncte acumulate.

Misiunea obținerii punctelor puse în joc este dificilă, în condițiile în care echipa pregătită de Corneliu Papură nu reușește să puncteze pe tabela de marcaj, ultimul gol în tabăra slătineană fiind marcat în urmă cu cinci etape, pe terenul formației Unirea Alba Iulia. FC Olt Slatina a ajuns în subsolul clasamentului, iar în duelul cu argeșenii pleacă din postura de outsider.

Meciul va putea fi urmărit la televizor, întâlnirea fiind transmisă, în direct, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe Dolce Sport 2. Cele două formații se cunosc bine, în vară întâlninându-se în cadrul unui joc amical, care s-a încheiat în favoarea celor de la FC Olt Slatina.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 20 Nov. 2012, 11:15 Seria 2
Pe aceeași temă