„Puteam să ajung Olimpiakos”

19 Aug. 2009, 13:46 Seria 2

Plecat de la Șimleu în urmă cu aproape două săptămâni, Dan Gavrilescu a declarat că are oferte din Cipru și Grecia dar că, și în cazul în care acestea nu se vor concretiza, el nu se va mai întoarce sub Măgură.

 

Ei bine, la începutul săptămânii, atacantul a revenit la echipă, unde se pare că va rămâne, cel puțin pentru moment. “El se pregătește acum cot la cot cu ceilalți jucători. Eu l-am primit la antrenamente, chiar dacă a plecat din cantonament fără a mă anunța. A intrat în programul de pregătire, dar asta nu înseamnă că va fi titular. Oricum, el trebuie să știe că va suporta consecințele. Are o amendă, pentru că nu s-a prezentat la antrenamente și la două jocuri”, a menționat Dacian Nastai pentru Liga2.ro.

 

Președintele Ioan Gurzău a mers chiar mai departe, spunând că jucătorul ar putea fi suspendat:Mi-a tot spus că un impresar va plăti acum 10.000 de euro. Eu tot aștept banii, iar în caz contrar Gavrilescu ar putea fi suspendat

 

În altă ordine de idei, se pare că și atacantul s-a simțit lezat pentru faptul că, la plata restanțelor din sezonul trecut, conducerea le-a oprit jucătorilor o sumă de bani, reprezentând o amendă pentru eșecul înregistrat în fața “lanternei roșii”, Liberty II Marghita, în propriul fief. “Ce amendă să mai primim, dacă noi am promovat?”, s-ar fi plâns unor apropiați fostul jucător al Gloriei Bistrița.      


Dan Gavrilescu: "Am fost forțat să revin la Șimleu"

Atacantul Silvaniei s-a declarat revoltat de declarațiile făcute de oficialii clubului după revenirea sa la echipă, dar și de modul în care este tratat acum la Șimleu.  
“În primul rând, vreau să precizez că nu m-am întors de bună voie, ci am fost obligat să mă întorc. Conducerea mi-a spus că, dacă nu revin până miercuri, voi fi suspendat. Nu am venit cu coada între picioare. Puteam să ajung în Cipru, la Olimpiakos Nicosia, dar cei de acolo au vrut să mă vadă la lucru. Acum, sunt luat în colimator și sunt amenințat cu amenzi și suspendări. La antrenamente, mă tot tachinează că vor veni doi atacanți valoroși la echipă. Nu mi se pare normală această atitudine”, a declarat Gavrilescu pentru liga2.ro.

Fostul jucător al Gloriei Bistrița a mai adăugat că președintele Ioan Gurzău nu a fost de acord să-l lase nici măcar în schimbul sumei de transfer stabilită de club. “Le-am spus că vin cu 10.000 de euro și chiar mai puneam 5.000 de la mine, dar conducerea nu acceptă decât o ofertă concretă de la un club. Eu nu sunt disperat să plec. Am vrut ceva mai bine pentru mine și pentru FC Silvania, dar au spus că trebuie să rămân cel puțin până în iarnă”, a mai adăugat fotbalistul în vârstă de 22 de ani, care mai are doi ani de contract cu FC Silvania.  
 

Sponsorii, mulțumiți de jocul echipei

Chiar dacă nu a câștigat, FC Silvania a practicat un joc bun în fața celor de la Drobeta Turnu Severin, apreciat de spectatori, de oaspeți, dar și de sponsorii echipei.

 

Cu toții s-au declarat mulțumiți de dăruirea jucătorilor, fiind convinși încă de pe acum că retrogradarea poate fi evitată. “A fost un rezultat bun, iar evoluția băieților a fost bunicică. Suntem mulțumiți pentru început”, ne-a declarat Teodor Pop, unul dintre susținătorii  echipei.

 

Un alt sponsor, Dumitru Blaga, a menționat: “Ne bucurăm că nu am debutat cu stângul, în fața unui adversar redutabil. Suntem alături de băieți și sperăm să facem o figură frumoasă împreună”.

 

 

Articol scris de Ciprian PETRAN

 

19 Aug. 2009, 13:46 Seria 2
Pe aceeași temă