După disputarea a patru etape din liga a doua , la fotbal, Jiul Petroșani a adunat 6 puncte, reușind o victorie la Vâlcea, un egal în deplasare la ACU Arad, și două rezultate de egalitate, pe teren propriu. Ultimul egal a fost obținut în fața formației CFR Timișoara, scor 0-0, iar antrenorul Antohi spune că se așteaptă să fie schimbat dintr-un moment în altul. „Încă de la prima etapă a fost presiune pe umerii mei . S-a tot zis că voi fi schimbat, am tot așteptat să fiu demis și sincer timpul nu e pierdut. Mă aștept ca mâine să nu mai fiu antrenor al Petroșani. Eu consider că mi-am făcut datoria. Deocamdată echipa nu a pierdut nici un joc, iar campionatul este abia la început. Obiectivul nostru este clasarea în primele 8 echipe”, spune tehnicianul care a fost la un pas de a fi înlocuit cu Dan Mănăilă.
Antohi s-a arătat deranjat de faptul că meciul dintre Jiul și CFR Timișoara s-a disputat, duminică, la prânz, pe o vreme caniculară. „Este inadmisibil ca jucătorii să evolueze pe o temperatură de 40 de grade Celsius. Riscau să facă un accident cerebral. Chiar nu îmi explic de ce s-a televizat la ora aceea. Pur și simplu jucătorii ambelor echipe s-au chinuit să joace în teren. La noi jucătorii nu sunt obișnuiți să evolueze pe o asemenea temperatură. Încă un joc ca ăsta și-i omorâm pe jucători”,a spus antrenorul.
Antohi a fost reconfirmat în funcția de antrenor după victoria de la Vâlcea, dar antrenorul se așteaptă la schimbări. „Deocamdată sunt antrenorul echipei și cât voi fi aici jucătorii vor face ce le spun eu, dar se poate întâmpla orice”, a conchis antrenorul. Â
Â