Fost jucător și antrenor al Chimiei Râmnicu Vâlcea, Marian Bașno, nu crede că CSM are potențialul economic pentru a susține o echipă în Liga 1. „Mie îmi e dor de o echipă de Liga 1 la Vâlcea. Sunt șanse și acum, dar nu cred că au potența financiară pentru a ține o echipă în primul eșalon, acolo este alt nivel, sunt și alte cheltuieli, alte contracte, alte prime. CSM poate promova, dar important este dacă va rămâne acolo, în conjunctura actuală cu play-off și play-out este greu, nu cred că lotul actual poate rezista acolo, uitați-vă ce nume au până și ultimele clasate în Liga 1. Ca să schimbi lotul, trebuie să ai bani să aduci jucători, nu poți sta numai în taxa TV. Nu cred că stadionul e problema, ci cea materială, ar trebui să se implice și Consiliul Județean, care, din 89, nu a ajutat niciodată sportul vâlcean, celor de acolo nu le place fotbalul. CSM are câțiva tineri buni, dar nu mi se pare normal că niciunul nu a făcut un pas spre loturile naționale de juniori sau tineret, cum era înainte”, explică fostul jucător al Chimiei.
Bașno are sute de jocuri în Liga 1, fiind maestru emerit al sportului. În 1985, într-un joc cu Sportul Studențesc, decisiv pentru rămânerea în Divzia A, Bașno, care îndeplinea și rolul de secund, a marcat golul victoriei, din penalty.
Prioritar este un Centru de Copii și Juniori puternic
Marian Bașno subliniază că primul lucru care trebuie întărit la Vâlcea este Centrul de Copii și Juniori, acolo unde consideră că antrenorii fac meditații, pentru că sunt plătiți de părinți. „Să nu punem căruța înaintea cailor. Cel mai important e să ai un Centru de Copii și Juniori puternic, apoi să ai echipă bună, apoi merită să îți construiești și un stadion. Cât timp nu ai un Centru de juniori puternic, nu ai nimic. Eu prefer de o mie de ori un Centru puternic, care să producă jucători tineri, în loc de o echipă fluctuantă care nu crează emulație. Antrenorii vâlceni de copii și juniori sunt buni, dar nu sunt remunerați pentru munca lor, ei nu fac antrenorat, fac meditații, pentru că sunt plătiți de părinți. Ei au tot interesul să aibă cât mai mulți copii ca să ia mai mulți bani și atunci nu mai există selecție. Uitați-vă în țară, cluburile care au posibilitatea să nu ceară cotizație, au și rezultate, precum Academia Hagi sau Ardealul, școli care au rezultate cu copiii. Experiența lui Mitică Teleșpan sau Luci Catargiu, sau care mai sunt, era binevenită la Centru, una e să joci sute de meciuri în Divizia A, alta e să joci în B sau C, este o mare diferență. Cred că Vâlcea are antrenori buni de copii, precum frații Pufu, Bărbuț și Ursu din generația nouă. Decât să faci stadion, mai bine faci terenuri pentru copii, vestiare, iei echipamente pentru ei, dar Vâlcea nu pune bază și nu investește în copii și juniori. Din punctul meu de vedere, este greșeala Primăriei. Dacă CSM avea un Centru puternic, banii se duceau la copii, nu mai aveam discuții de cotizații și despre selecție, bucuria era că se investea în vâlceni, așa cum se investește în olimpici sau în Centrul de handbal”, a declarat Marian.
În urmă cu zece ani, Bașno a dat dovadă că are ochi la copii și a dat o lovitură financiară, cumpărând drepturile federative ale lui Florin Costea, pe atunci junior, pe care l-a vândut ulterior Universității Craiova.
Iancu Carabageac, simbolul Chimiei
Bașno subliniază scăderea valorică a fotbalului în țară, care nu mai atrage publicul precum pe vremuri. „Nu mai vine lumea în Zăvoi, oamenii acum au mai multe opțiuni de distracție în weekend, poate s-a micșorat și numărul populației. Dar ca să fiu obiectiv, contează mult și valoarea scăzută a fotbalului, nu numai la Vâlcea, CSM se aliniază la ce este la nivel național, vine puțină lume și în primul eșalon. Iancu Carabageac este cel mai bun produs al Chimiei, reprezintă simbolul echipei, putea fi la națională, dar pe postul lui erau jucători greu de înlocuit, precum Iordănescu, Balaci, Dobrin, Cârțu, după care a venit Hagi. Așa, un jucător mai sus decât Carabageac a fost Florin Cheran, care a câștigat titluri cu Dinamo, a fost la națională, dar el a jucat la Vâlcea doar jumătate de an. Iancu Carabageac merită ca stadionul să poarta numele lui, în țară, oriunde mergi, toată lumea întrebă de el. Primăria trebuie să facă acest lucru, CSM este doar chiriaș la stadion”, a mai spus Bașno.
Nicio șansă pentru antrenorii vâlceni
Fostul jucător și antrenor al Chimiei regretă că antrenorii din Vâlcea nu au primit șanse la echipa locală, unde nu au ocazia, în ultima vreme, să fie nici măcar secunzi, pentru a învăța meserie. „Sunt printre cei doi norocoși foști jucători ai Chimiei, care am avut ocazia să antrenez echipa în primul eșalon, pentru că alții, Gabi Stan sau Viki Roșca au antrenat doar în alte părți. Aici doar eu și cu Lucian Catargiu am avut în trecut șansa să antrenăm Chimia în Liga 1. Antrenorii vâlceni nu au primit nicio șansă, Mitică Teleșpan a fost ultimul la Liga a 2-a, nu s-a avut încredere în ei, e un lucru foarte ciudat. Înainte, Chimia a promovat cu mine, apoi nu a mai fost niciun vâlcean. Să luăm ultima echipă, fosta Damila, actuala CSM, Mircea Savu a dus-o în C, în B aproape a dus-o Mangalagiu, apoi au venit alții, mi se pare total incorect. Gaiță a avut și el o promovare în Divizia B cu Oltchim, echipă care nu a vrut să continue. Sunt antrenori care pot face față la Liga a II-a, cu costuri mult mai mici. Mai dureros este că nici măcar antrenorii secunzi nu sunt din Vâlcea. Marile cluburi își cresc antrenorii pe lângă tehnicienii mari, ca să învețe. Clubul trebuie să aibă o manta de ploaie, dar nu îi dai nicio șansă, erau momente când nici juniorii republicani nu erau antrenați de vâlceni, asta e problema cea mai dureroasă”, a încheiat Marian Bașno.
Articol scris de Adi Georgescu