Petrolul pleacă joi spre Arad

14 Sep. 2010, 11:34 Seria 2
Petrolul** pleacă joi spre Arad

După victoria de duminică, în fața Unirii Alba Iulia,
fotbaliștii Petrolului au primit liber până ieri după-amiază, când
au reluat programul obișnuit în vederea pregătirii partidei de
vineri, din deplasare, cu UTA. Deși au căutat alte variante de
transport, avion sau tren, acestea nu au putut fi puse în aplicare,
iar ploieștenii vor face deplasarea la Arad cu autocarul. Astfel,
Petrolul va pleca joi dimineață și speră să găsească un teren la
Arad pentru a efectua un antrenament la ora meciului, 18.00. Lupii
vor face cale întoarsă imediat după încheierea partidei.

Variante
pentru suporteri

Petrolul încearcă să găsească o soluție, astfel încât, de la
următorul meci de pe teren propriu, cel cu FC Argeș, să poată fi
amplasată o tribună mobilă pe partea opusă tribunei principale a
stadionului de la Strejnic, în scopul vizionării cât mai bune a
jocurilor. Duminică, tribuna mobilă a fost amplasată în spatele
porții din stânga, dar nu a putut fi înălțată din cauza că aceasta
s-ar fi extins câțiva metri în terenul de antrenamnt al Conpetului,
acolo unde era programat un meci de juniori.

Tragere
la sorți

Astăzi, de la ora 15.30, va fi efectuată tragerea la sorți pentru
șaisprezecimile Cupei României. Petrolul va juca împotriva unei
echipe de primă ligă. Tragerea va fi transmisă în direct de postul
Sport.ro.

Articol scris de Ciprian
Radu

14 Sep. 2010, 11:34 Seria 2
Pe aceeași temă