Magistrații Tribunalului Argeș au admis, joi, cererea de
eliberare provizorie sub control judiciar a lui Cornel Penescu,
arestat preventiv pentru dare de mită într-un nou dosar de
corupție, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată de
către procurori.
Decizia Tribunalului Argeș poate fi atacată cu recurs în termen de
24 de ore.
Cornel Penescu a fost întrebat de jurnaliști, la intrarea în sediul
Tribunalului Argeș, dacă îi pare rău că a renunțat la echipa de
fotbal FC Argeș și a răspuns: „E mai greu
așa”, arătând spre cătușele de la mână.
Dacă va fi eliberat provizoriu, Cornel Penescu va avea mai multe
interdicții.
Astfel, nu are voie să părăsească țara, trebuie să se prezinte la
instanțele de judecată ori de câte ori este chemat, să nu-și
schimbe locuința fără încuvințarea Tribunalului Argeș, să nu
dețină, să nu folosească și să nu poarte niciun fel de arme.
Totodată, îi este interzis să meargă la manifestații fotbalistice,
să ia legătura cu ceilalți inculpați sau martori din dosar sau cu
familiile acestora.
Cornel Penesc și fostul director al societății PIC, Liviu
Făcăleață, au fost arestați preventiv, în 11 mai, pentru 29 de
zile, de către magistrații Tribunalului Argeș, pentru infracțiuni
de corupție. Penescu și Făcăleață sunt implicați în dosarul în care
fostul arbitru Ionică Serea și arbitrul Marius Martiș, ambii din
Focșani, sunt, de asemenea, arestați preventiv pentru fapte de
corupție.
Potrivit DNA, acționarul majoritar al Fotbal Club Argeș, Cornel
Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societății
PIC, Liviu Făcăleață, este acuzat de complicitate la infracțiunea
de luare de mită.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în 18 martie 2009,
Ionică Serea, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei
centrale a arbitrilor – organism al FRF, ar fi primit 21.000 de
dolari de la Gheorghe Cornel Penescu, prin intermediul lui Martiș
Marius Marian și al lui Făcăleață Liviu Ilie, directorul societății
PIC.
Penescu a mai fost arestat în 16 aprilie 2009, în dosarul „Mită în
fotbal”, fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influență și
inițiere și constituire de grup infracțional organizat. El a fost
trimis în judecată în stare de arest, alături de fostul președinte
al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, și fostul
director general al firmei Pic, Liviu Făcăleață.
În 30 ianuarie 2010, Cornel Penescu, Gheorghe Constantin și Liviu
Făcăleață, judecați pentru fapte de corupție, au părăsit
Penitenciarul Mărgineni, fiind puși în libertate.
Andrei Penescu, fiul finanțatorului echipei FC Argeș, Cornel
Penescu, a declarat, miercuri, că s-a săturat ca familia sa să
investească la gruparea piteșteană și să fie înjurată, precizând că
el a luat decizia de a ceda administrarea clubului Primăriei
Pitești.
Sursa: Mediafax.ro