Pavel a scăpat de intervenția chirurgicală

Marius ANGHEL 03 Oct. 2013, 14:26 Seria 2
Pavel** a scăpat de intervenția chirurgicală

Mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Alin Pavel, nu va fi supus intervenției chirurgicale de menisc. Jucătorul grupării slătinene va continua tratamentul medicamentos, iar în funcție de evoluție medicii vor decide când va putea reveni pe teren.

Suspect de ruptură de menisc, mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Alin Pavel, a efectuat la începutul săptămânii un nou RMN, iar verdictul a fost cât de cât favorabil. Jucătorul echipei slătinene nu va fi supus intervenției chirurgicale, însă nu va reveni curând pe teren, fiind nevoit să stea departe de antrenamente intense în această perioadă. Mijlocașul a efectuat, totuși, alergări ușoare.

„Am făcut un nou RMN, am o leziune la menisc, dar nu este ruptură, nu este cazul de artroscopie, după discuțiile pe care le-am avut cu medicul. În continuare am tratament medicamentos, am început să fac alergări ușoare, să văd dacă mă mai doare, mai simt o jenă, dar nu atât de intensă ca la început. Nu se poate spune, deocamdată, când o să revin, în funcție de cum mă simt voi începe pregătirea cu echipa. Eu sper să pot să joc cât mai repede, pentru că este neplăcut”, a declarat mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Alin Pavel.

Pavel s-a accidentat în meciul cu CS Mioveni, însă primele dureri au fost resimțite după un amical susținut în perioada pregătirii cu FC Balș. De asemenea, indisponibil în lotul grupării FC Olt Slatina mai este atacantul Marius Ion.
 
„Vârful” sosit de la FC Argeș are piciorul în ghips, în urma unei fracturi la unul dintre oasele tarsiene (laba piciorului), suferite în timpul unui antrenament. Acesta se confruntă, pentru a doua oară, cu o astfel de problemă, după accidentarea din sezonul trecut, în perioada în care evolua pentru FC Argeș.

În afară de cei doi jucători, în lotul echipei slătinene nu sunt alte probleme serioase din punct de vedere medical.

Sursa: Gazeta nouă
 

Marius ANGHEL 03 Oct. 2013, 14:26 Seria 2
Pe aceeași temă