Considerat stâlpul apărării, Dan Mureșan își ispășește ultima
etapă de suspendare, dintre cele trei, primite după cartonașul roșu
de la Mioveni. Din păcate, pe lista suspendaților s-au adăugat
Sebastian Ianc și „căpitanul” George Petcuț, ambii ajunși la cel
de-al patrulea avertisment. Revine, în schimb, Raul Crișan –
celălalt fundaș central, a cărui absență l-a determinat pe Adi Anca
să alinieze un cuplu de fundași centrali inedit la meciul de la
Râmnicu Vâlcea (Lupo – Huzuneanu).
Vezi AICI ce spune antrenorul Florin Farcaș despre această
situație
Ca și cum lotul nu ar fost destul de afectat din cauza celor
trei suspendări, nici problemele medicale nu au ocolit gruparea de
sub Măgură. Astfel, Daniel Ghiță acuză o ruptură fibrilară și a
plecat acasă, la Pitești, să se trateze, el fiind așteptat în teren
abia peste două săptămâni, la meciul de la Alba Iulia. Pentru
meciul de la Iași, nici atacantul Andrei Pușcaș nu va intra în
vederile antrenorului Florin Fărcaș, din cauza unor dureri la
spate, care l-au ținut pe margine și la amicalul de la Baia
Mare.