Titular incontestabil în turul campionatului, fiind unul dintre
jucătorii cu evoluții constante, pe finalul sezonului, Iosif Kalai
nu s-a mai regăsit în lotul de optsprezece, iar despărțirea de Alro
a fost previzibilă. Fundașul central afirmă că oficialii
divizionarei secunde au căutat motive să-l înlăture, acuzându-l că
nu și-a apărat corect șansele în meciul cu Voința Sibiu.
După declarațiile lui Constantin Bârsan care spunea că unii dintre
componenții lotului nu au mai intrat în vederile conducerii tehnice
în detrimentul unor jucători protejați, fundașul central Iosif
Kalai iese la rampă cu afirmații care întăresc această idee.
Jucătorul defensiv care s-a regăsit până spre finalul sezonului în
unsprezecele de start declară că președintele Jane Nițulescu este
cel care decide formula din teren.
„Papură face ce-i spune Nițulescu, dar este problema
lor. Ideea este că atunci când nu o să mai fie Nițulescu sunt
curios unde va mai antrena, deși pregătește bine antrenamentele,
însă caracterul este zero. Domnul Papură să nu uite că noi,
jucătorii, l-am făcut antrenor, pentru că după etapa a III-a era pe
punctul de a pleca. Venea la noi în vestiare, mai avea un pic și
plângea și am câștigat meciul cu FC Argeș și a rămas. Nu trebuia să
caute motive, să mă facă pe mine blatist, putea să spună că asta i
se cere”, a declarat Iosif Kalai.
„Vroiau
să promoveze, dar nici doctor n-am avut în
retur”
Fundașul central consideră că organizarea la echipă a lăsat de
dorit în returul de campionat. Potrivit spuselor jucătorului
defensiv, în partea a doua a campionatului, divizionara secundă nu
a avut medic la echipă.
„În tur a fost bine, însă în retur totul a lăsat de
dorit. Am jucat un retur întreg fără doctor la echipă și să te
accidentezi, să spună că n-ai nimic… Alro este singura echipă
care mergea în deplasare fără doctor, fără antrenor cu portarii,
n-am văzut așa ceva nici la județ. Mai am de luat niște bonusuri,
dar mi-am luat gândul de la ei, să-i țină nea Jane să-i plătească
lui Papură cursul pentru licența Pro”, a mai spus
Iosif Kalai.
Sursa: Gazeta
Nouă