Universitatea Craiova va reînfiinţa echipa secundă a clubului, în Liga 3, de unde se retrăsese în urmă cu un an. EXCLUSIV

Cosmin STAICU 03 Jun. 2025, 14:30 Liga 3
Universitatea Craiova va reînfiinţa echipa secundă a clubului, în Liga 3, de unde se retrăsese în urmă cu un an. EXCLUSIV

La un an de când a decis desfiinţarea echipei secunde a clubului, care activa în Liga 3, Universitatea Craiova va reactiva această formaţie!

Decizia este luată pentru a ţine în priză jucătorii care nu pot evolua la prima echipă, dar nu sunt eligibili nici pentru formaţia de juniori mari, care este înscrisă în Liga de Tineret.

U Craiova își reînființează echipa secundă, în Liga 3

Astfel, pentru a nu mai apela la împrumutul jucătorilor la alte formaţii, clubul din Bănie a luat hotărârea de a readuce în scenă echipa secundă, care ar urma să acceseze un loc în Liga 3, sezonul 2025-2026, unul care va avea un nou format, cu 96 de cluburi în loc de 100 și cu opt serii în loc de zece.

Antrenorul echipei secunde a U Craiova va fi Corneliu Papură, cel care a antrenat echipa din Liga de Tineret, care a terminat campionatul pe locul 3 şi a câştigat Cupa României de Tineret (4-1 în finală cu Concordia Chiajna) şi Supercupa României de Tineret (3-2 cu FCSB). Antrenor la formaţia din Liga de Tineret va fi din sezonul următor Daniel Mogoşanu.

Formaţia a doua a Universităţii Craiova ar urma să evolueze pe terenul de la Centru Turistic de Agrement şi Sport, din apropierea Aeroportului Internaţional Craiova sau chiar pe stadionul de atletism ”Nicolae Mărăşescu”, de lângă stadionul ”Ion Oblemenco”.

”Satelitul” fusese desființat vara trecută, fiindcă nu mai avea sens, spunea Mihai Rotaru!

U Craiova 2 a promovat din Liga 4 în Liga 3 în 2015, după ce s-a impus cu scorul de 12-0 la general în fața campioanei Mehedințului, Pandurii Cerneți. După 4-0 pe ”Extensiv”, formaţia secundă a clubului din Bănie s-a impus cu 8-0 pe stadionul Termo din Drobeta Turnu Severin, în acea dublă evoluând şi trei dintre jucătorii actuali ai echipei: Nicuşor Bancu, Andrei Ivan şi Laurenţiu Popescu.

În urmă cu un an, conducătorii Universităţii Craiova au decis să desfiinţeze echipa a doua a clubului, după nouă ani consecutivi petrecuți în Liga 3, deoarece mulţi dintre tinerii jucători erau nevoiţi să evolueze la două sau la trei formaţii în acelaşi weekend.

”Desființez echipa de liga a treia. Jucau tineri de 16-17 ani, însă ei acum vor sta lângă echipa mare, cei de valoare. Nu mai are sensul o echipă în liga a treia. Ne rezervăm dreptul de a protesta și vom găsi variante de a o face”, spunea, vara trecută, patronul U Craiova, Mihai Rotariu.

ProSport a anunţat şi că Universitatea Craiova l-a adus, ca şef al departamentului scouting, pe portughezul Fabio Torres (35 de ani), care a fost director sportiv al formaţiei din liga a treia Sao Joao de Ver. Fabio Andre Costa Torres, pe numele său complet, este un apropiat al lui Mario Felgueiras, manager sportiv la U Craiova, şi a activat la o echipă care a evitat abia în ultima etapă retrogradarea în liga a patra din Portugalia, după ce a fost şef de scouting la o altă formaţie din eşalonul al treilea lusitan, Torreense.

  • Universitatea Craiova 2 a activat în sezonul de Liga 3, ediția 2023-2024, în Seria 7. A terminat sezonul regular pe locul 5, primul de sub locurile calificabile în play-off, iar în play-out s-a clasat pe locul 1 din 6, adică locul 5 la general, cu 52 de puncte acumulate în toate cele 28 de meciuri.
  • În ediția 2023-2024 de Liga 3, au avut echipe secunde doar patru cluburi din prima ligă: U Craiova, FCU Craiova, Sepsi OSK și FC Voluntari! FCU Craiova 2 (Seria 7) și FC Voluntari 2 (Seria 5) au retrogradat în Liga 4, așa cum și FCU Craiova și FC Voluntari au retrogradat la braț în Liga 2.
  • În ediția 2024-2025 de Liga 3, doar două cluburi din prima ligă au avut echipă secundă: Petrolul și Sepsi OSK. Clubul din Sfântu Gheorghe a retrogradat în Liga 2.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Cosmin STAICU 03 Jun. 2025, 14:30 Liga 3
Pe aceeași temă