Metalul Reșița s-a îndepărtat destul de mult de locurile care duc în prima ligă după ce a pierdut acasă, scor 0-2, cu CSM Râmnicu Vâlcea, dar Marian Pană spune că promovarea încă se joacă.
Rosso-nerii au rămas în cantomanent după înfrângerea în fața Vâlcei, dar nu din cauza rezultatului negativ, ci pentru că miercuri vor juca pe terenul lui Universității Craiova, în cel de-al patrulea meci al play-off-ului. Marian Pană așteaptă de la elevii săi să recupereze punctele pierdute în Valea Domanului și e foarte optimist, mai ales că în tur Metalul a câștigat în Bănie, iar echipa lui Balint a fost surclasată etapa trecută de ASA Târgu Mureș.
„Noi ne-am jucat șansa și ne-o jucăm în continuare. Nu cred că sunt caraghios dacă spun că o victorie la Craiova, care din punctul meu de vedere e perfect realizabilă, ne-ar aduce iar în lupta pentru promovare. Le-am spus băieților să țină capul sus, eu așa voi face. Am încredere în băieți, i-am văzut că sufereau în cabină după meciul cu Vâlcea. Le-am spus că dacă suntem bărbați adevărați ne odihnim, ridicăm capul, nu mergem acasă, la neveste, la copii și batem la Craiova”, a declarat Marian Pană.
Intrați în cantonament imediat după meciul de sâmbătă, fotbaliștii Metalului vor pleca marți spre Craiova în formulă completă, pentru că nu există probleme medicale deosebite și nici suspendați. „Am făcut un program care să ne permită să ne odihnim. Vom încerca să câștigăm la Craiova. Dacă o vom face, vom fi foarte fericiți”, a mai spus Pană.
Sursa: Express de Banat