Olimpia nu mai vrea transferuri spectaculoase în noul sezon din Liga 2. „Mă gândesc doar la copii de aici de la noi din județ”

Marius ANGHEL 15 Jun. 2016, 13:10 Seria 2
Olimpia nu mai vrea transferuri spectaculoase în noul sezon din Liga 2.**

La cea de-a treia prezență consecutivă în campionatul Ligii 2, Olimpia Satu Mare nu și-a scăpat suporterii de emoțiile retrogradării. Echipa din nord-vest-ul țării a ratat intrarea în play-off, iar în play-out a încheiat pe locul 3, poziție care ar fi trebuit să o ducă la barajul de menținere în eșalonul secund. Totuși, echipa lui Mircea Bolba a avut noroc, deoarece Gloria Buzău nu s-a mai prezentat la baraj, astfel că rămânerea în Liga 2 a fost adjudecată la „masa verde”.

Invitat la începutul săptămânii la emisiunea Panoramic Sportiv a televiziunii locale Informația TV, antrenorul Mircea Bolba a vorbit despre sezonul ce tocmai s-a încheiat, cât și despre planurile de viitor ale clubului Olimpia.

„A fost foarte greu, după un început ezitant, în care am și pierdut cu Baia Mare. Îmi cer scuze și acum față de sătmăreni pentru acea înfrângere. A venit și meciul cu Brașovul pe care nu aveam voie să-l pierdem. A urmat acea pauză în care am încercat să aducem un plus pregătirii fizice. Îmi place foarte mult când vine atâta lume la stadion și îmi pare foarte rău că i-am dezamăgit la ultimul meci (n.r. – 1-1 cu Șoimii Pâncota) și nu am câștigat. M-a bucurat că nu ne-au huiduit indiferent cum am jucat, că au fost și momente mai puțin bune. Așa ar trebui să fie la fiecare meci al Olimpiei”, a spus antrenorul sătmărean, care nu și-a făcut încă un plan de transferuri pentru noul sezon: „Deocamdată ridic din umeri. Probabil că săptămâna aceasta se vor hotărî anumite detalii legate de ce va urma, la nivel de conducere. Sunt câțiva jucători care sunt la final de contract. Trebuie să aflăm la cine renunțăm, cu cine rămânem, pe cine vrem să aducem. La adus de jucători mă gândesc doar la copii de aici de la noi din județ, nu din altă parte”.

În iarnă, Olimpia reușea o campanie de transferuri spectaculoasă pentru acest nivel, aducând jucători precum Mihai Onicaș, Sebastian Ianc, Ciprian Brata, Vasile Buhăescu sau Adrian Mărkuș.

Bolba crede că Olimpia nu ar avea emoții în noul sezon dacă va beneficia de condiții normale de pregătire, să nu fie nevoită din nou să plece în Ungaria. „Echipa actuală, bine pregătită, spun că nu o să aibe probleme cu evitarea retrogradării în sezonul următor. Dacă echipa o să aibe condiții normale de pregătire, cu un cantonament normal, echipa aceasta poate să rămână în Liga a II-a, să termine la jumătatea clasamentului”, a mai spus antrenorul Olimpiei.

Olimpia Satu Mare se va reuni pe 20 iunie, iar la începutul lunii iulie va pleca într-un cantonament, cel mai probabil în Ungaria.

Înregistrarea emisiunii o puteți găsi AICI.

Marius ANGHEL 15 Jun. 2016, 13:10 Seria 2
Pe aceeași temă