Spre sfârșitul campionatului trecut „U” Cluj a fost aproape de
retrogradare, în timp ce Fortuna era matematic promovată în Liga a
II-a. Antrenorul de atunci al studenților, Dorinel Munteanu s-a
deplasat la Covaci, râvnind la locul bănățenilor. Fortuna însă nu a
cedat, „U” s-a salvat, iar mâine cele două formații atât de
diferite se înfruntă pentru prima dată pe teren.
Remus Steop susține că meciul de mâine nu are nimic de a face cu
întâmplarea din finalul sezonului trecut. Antrenorul timișenilor
spune că principala ambiție a băieților lui e să obțină prima
victorie în Liga a II-a.
„E un meci dificil, ei vin de pe o poziție bună. Nu se
poate să ne fie frică din ce am văzut etapa trecută cu CFR. Dar,
prin psisma tradiției e o echipă periculoasă, acum întărită. Am
vorbit și cu băieții, sunt foarte motivați”, a
declarat Steop.
„Nu ne interesează decât obținerea primei
victorii”, punctează și Florin Macavei, președintele
Fortunei.
Pericolul
„Macheda”
Întrebat de cel mai periculos jucător al clujenilor, antrenorul
covăcenilor l-a evidențiat pe Machado. „Macheda… Machado e un
jucător periculos care de fiecare dată când apare în careu pune
probleme. Sper să avem soluții să-l blocăm”, conchide Steop.
De cealaltă parte „Țânțarul” și-a exprimat deja intențiile pentru
partida de mâine: „Eu am fost atacant, așa că pentru
mine important este să înscriem mai multe goluri decât
adversarul”.
Stadion neîncăpător
pentru suporterii lui „U”
Arena din satul Covaci, de numai 1.500 de locuri, va primi
vizita celei mai numeroase galerii din istoria sa. Cum gazdele
trebuie să aloce 5% din capacitate oaspeților, ar rezulta doar 75
de locuri pentru „Șepcile roșii”. Fortuna însă a anunțat pe siteul
oficial că va oferi 80 de bilete la tribuna a II-a suporterilor lui
„U”, costul unui tichet fiind de 10 lei.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI