„Nu mă așteptam să fiu primit cu miere, dar am rămas dezamăgit să văd că sunt atacat”

Marius ANGHEL 12 Feb. 2013, 15:04 Seria 2

 Președintele celor de la FC Olt Slatina, Gheorghiță Geolgău, s-a arătat dezamăgit de reacțiile apărute după numirea sa la conducerea divizionarei secunde. Fosta glorie a Universității Craiova îi asigură pe contestatari că are experiența necesară pentru a se ocupa de echipă, iar dacă i se va acorda credit rezultatele vor veni.

În cadrul unei conferințe de presă, susținută săptămâna trecută, președintele celor de la FC Olt Slatina, Gheorghiță Geolgău, a declarat că nu se aștepta ca venirea sa la Slatina să stârnească și reacții negative în rândul unor oameni de fotbal. Oficialul clubului consideră că instalarea sa nu a fost privită cu ochi buni de către mulți dintre așa-ziși apropiați ai echipei.

„Când am acceptat să vin la Slatina, nu mă așteptam să fiu primit cu miere, nu neapărat de club, ci vizavi de suporteri. Am rămas puțin dezamăgit când am văzut că sunt atacat, de persoane apropiate clubului. În fotbal oricând pot să demonstrez, iar cei care se leagă de activitatea mea ar trebui să se uite în urmă. În ”93-”94, din postura de vicepreședinte al Universității Craiova am condus clubul, mi s-a propus să preiau funcția de președinte, dar am refuzat, am regretat după aceea, eram foarte tânăr, aveam 32 de ani. Le spun să stea liniștiți pentru că, atât cât contribuie un conducător de club, pentru că este o muncă care nu se vede, se vede cea a jucătorilor, a antrenorilor, îmi voi face treaba. Vă spun că în perioada când eram la Universitatea am câștigat Cupa României, am luat locul trei, iar anul următor am jucat finala și am luat locul doi, iar copiii descoperiți de mine în acea perioadă sunt jucători care sunt din Slatina și județele Olteniei. Am început o muncă aici, vreau să dezvolt ce începusem la Craiova și veți vedea rezultate, nu imediat, dar peste câțiva ani se vor vedea”, a precizat președintele celor de la FC Olt Slatina, Gheorghiță Geolgău.

Fost jucător de glorie al Universității Craiova, Gheorghiță Geolgău a înscris golul din meciul istoric cu Cehoslovacia, 1-1, prin care România a obținut calificarea la turneul final al CE (1984), eliminând campioana mondială, Italia. Sub culorile selecționatei tricolore, Geolgău a adunat 24 de meciuri.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 12 Feb. 2013, 15:04 Seria 2
Pe aceeași temă