Nu au luat prime de joc de la începutul campionatului

16 May. 2010, 10:58 Seria 2
Nu au luat prime de joc** de la începutul campionatului

Secretarul general al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Jean Turmacu,
susține că oficialii grupării oltene fac eforturi pentru a achita
salariile restante către jucători și către antrenori.

Conducătorul vâlcean a declarat că este mulțumit de randamentul
propriilor fotbaliști, atât cât se poate, în condițiile în care
aceștia nu au avut nicio primă de-a lungul actualului sezon și au
reușit, totuși, să adune câteva puncte în clasament.

„Am crezut că vom face o economie de fonduri, care și așa sunt
puține. S-au achitat datoriile către jucători înainte de Paști,
pentru luna ianuarie. Acum se fac eforturi să se achite în cel mai
scurt timp și celelalte restanțe financiare. Nu au luat nicio primă
de joc, de la începutul campionatului și e destul de dificil.
Jucătorii noștri au dat dovadă de mare caracter, jucând fără niciun
fel de primă și reușind să aducă și câteva puncte. Au jucat așa cum
au jucat și au înțeles că acestea sunt condițiile”
, a
declarat Jean Turmacu, în cadrul emisiunii „Fotbal la
matineu”.

„Am plecat la ora 7:15 de la Vâlcea, cu autocarul. Am pierdut cu
4-1 la CS Otopeni, dar asta e”
, a mai spus oficialul
grupării vâlcene.

Sursă: sptfm.ro

16 May. 2010, 10:58 Seria 2
Pe aceeași temă