Thomas Beckenbauer și grupul de afaceriști germani care au fost
în octombrie la Sibiu vor să investească la liderul seriei a II-a
din liga 2. Un afacerist local s-a alăturat grupării sibiene.
Voința merge în Antalya.
Anul începe cum nu se poate mai bine pentru fotbalul sibian.
Patronul echipei, Ionică Hămbășan a declarat miercuri la reunirea
echipei că obiectivul rămâne clasarea în primele șapte locuri și că
Voința nu se dă la o parte dacă se poate accede în liga 1.
„Obiectivul este locul 1-7. Dacă ne vom situa pe unul
din primele două locuri ne bucurăm să promovăm în liga 1. Am găsit
cel puțin doi oameni de afaceri dornici să investească la echipă,
iar unul este local și cu intenții extrem de
serioase” a mărturisit Hămbășan.
Vin
nemții la Sibiu
Thomas Beckenbauer, fiul celebrului fotbalist german cu același
nume, a anunțat clubul sibian că dorește să se implice la echipă,
alături de alți oameni de afaceri din Germania. Condiția este ca
Voința Sibiu să se transforme în societate pe acțiuni.
„Ei au făcut o ofertă și noi le-am făcut o propunere.
Ei vor să preia clubul cu transformarea CSU Voința Sibiu în
societate pe acțiuni. Sunt de acord cu această soluție, dar noi am
investit niște bani… A rămas să ne spună dânșii cum se împart
acțiunile. Discutăm detalii acum” a mai spus
Hămbășan.
Primă de
promovare
Fotbaliștii sibieni au fost informați tot miercuri că clubul pune
la bătaie un bonus de promovare în cazul în care se va reuși
accederea în primul eșalon. „Sistemul de prime de joc
va rămâne același. Le-am promis însă jucătorilor că se va umbla la
sistemul de premiere. S-a stabilt acum și o primă de promovare în
cazul în care se va reuși acest lucru. Sper să nu avem cu cine să
ne batem și să terminăm pe locul 1 și să se bată alții pentru locul
doi. Îmi doresc să terminăm pe locul 1” a mai spus
patronul Hămbășan.
Cantonament în
Turcia
Sibienii vor pleca la finele lunii în curs într-un stagiu de
pregătire în Antalya, acolo unde probabil că vor juca și cu
concitadina județeană, Gaz Metan Mediaș. „Echipa va
face pregătire 10 zile la Sibiu, după care se va pleca într-un
cantonament de 11 zile în Antalya. Avem programate cinci partide.
Nu știu deocamdată echipele. Este posibil să jucăm și cu Mediașul.
Primele două meciuri sunt cu Cisnădia și Sevișul
Șelimbăr” a mai spus Hămbășan.
„Începem treaba cu un cantonament de 10 zile la stadion
și apoi probabil mergem în Antalya. E binevenită ideea cu prima de
promovare, în condițiile în care ne așteaptă un retur de foc. Sper
ca în două zile să se rezolve și situația portarului David. În
cazul în care el va pleca, vom vedea. În momentul actual nu am
niciun post descoperit în echipă. Noi ne luptăm să terminăm cât mai
bine și să continuăm acest miracol ca să spun așa. Petrolul,
Mioveniul sumt principale candidate. Bihorul, chiar și UTA, Slatina
și Iașiul au șanse să promoveze. Sper să terminăm campionatul așa
cum ne dorim cu toții”, a declarat Pelici.
Nu au
probleme cu licența
Altfel, oficialii clubului lucrează deja la dosarul de licențiere.
„Suntem programați pe 23 martie cu dosarul la
Federație. Am început deja să pregătim actele și să facem în așa
fel încât să obținem licența. Nu am niciun fel de emoție, mai ales
că înainte de sărbători domnul primar Johannis a spus că dacă
există seriozitate și vin oameni lângă echipă, primăria va face tot
ce trebuie la stadion să obținem licența”, a declarat
Hămbășan.
Articol scris de Sebastian
MARCOVICI