Utiștii au intrat în linie dreaptă înaintea jocului de sâmbătă de la Salonta. După remiza obținută pe propriul teren, cu FCM Târgoviște, Bătrâna Doamnă este obligată să facă tot posibilul să-și recupereze puncte pierdute, atât de necesare în economia clasamentului și a obiectivului care trebuie în deplinit. Starea de spirit din cadrul lotului, spune Roland Nagy, este una bună, „e liniște și trebuie să învățăm din greșelile făcute în partida cu Târgoviște, mai ales cele din prima repriză”.
Â
Cosmin Pașcovici este singurul fotbalist cu probleme din cadrul lotului, constănțeanul de altfel nici nu s-a antrenat ieri. „Acuză dureri la laba piciorului. Nu avea cum să se antreneze. Probabil că, dacă recuperarea decurge bine, de luni își va relua antrenamentele”, recunoaște antrenorul de la UTA. Cu toate că va lipsi de la partida cu Liberty, Pașcovici poate fi înlocuit cu Pascariu sau Muț.
Â
Ultimul s-a antrenat cot la cot cu colegii de echipă, însă deocamdată nu e pregătit 100% fizic. În vederea jocului de la Salonta, Roland Nagy se declară optimist, deși mai e mult de muncit la capitolul relații de joc și chiar la pregătirea fizică.
Â
„Trebuie să dăm dovadă de determinare și ambiție. Cel puțin trebuie să jucăm ca în repriza a doua a meciului cu Târgoviște. Este liniște la echipă, chiar dacă remiza din etapa precedentă a fost una care a lăsat câteva urme. Trebuie acum să ne concentrăm asupra jocului de la Salonta și să încercăm să scoatem un rezultat pozitiv”, a concluzionat Roland Nagy. Altfel, conducerea clubului, împreună cu antrenorii echipei, încearcă să-i întroducă pe fotbaliști în cantonament. „Se lucrează ca să intrăm în cantonament înaintea meciului undeva între Arad și Salonta”, a spus Nagy.
Â
Â
„Edson ne poate ajuta”
Â
Nagy așteaptă și el revenirea lui Edson Sousa la echipă. „Toți îl cunoaștem pe Edson. Dacă este pregătit fizic ne poate ajuta. UTA are nevoie de valoarea lui Edson”, spune antrenorul de la UTA. Cel mai probabil, portughezul ar putea reveni săptămâna viitoare la Arad iar la următorul joc să intre în echipă.
Â
Articol scris de Daniel Berar
Â