„Municipalul” severinean a fost arat

19 Oct. 2008, 16:40 Seria 2

Lăsat în paragină după Revoluție, al cincilea stadion al țării, ca mărime, a intrat într-un amplu proces de modernizare, ce implică schimbarea suprafeței de joc, refacerea vestiarelor și montarea primelor 10.000 de scaune de plastic, la tribunele I și II. Primele lucrări ale firmei „Gama Verde” din Focșani au vizat decopertarea vechiul gazon, după care vor urma tasarea terenului, operațiunile de drenaj și însămânțarea acestuia. Dacă lucrările vor decurge conform planului, FC Drobeta ar putea reveni pe „Municipal” în etapa a 22-a, cu Unirea Alba Iulia. Până atunci, partidele de acasă vor fi găzduite de stadionul din Motru, aflat în județul Gorj.

La Severin vom avea unul dintre cele mai bune gazoane din țară, iar FC Drobeta va putea evolua pe un stadion refăcut în mare parte. Sper să revenim cât mai repede posibil pe «Municipal», iar până atunci echipa să urce în clasament”, a spus Vasile Mănescu, președintele executiv al clubului patronat de Cristi Burci și Jan Ionică. Aflat în patrimoniul primăriei, costurile pentru reabilitarea arenei vor fi suportate de Consiliul Local din Dr. Tr. Severin.

Mircea Oglindoiu

19 Oct. 2008, 16:40 Seria 2
Pe aceeași temă