Președintele Ioan Gurzău crede că, în scurt timp, goal-keeperul
șimleuan poate face pasul chiar spre prima ligă!
În iarnă, conducerea clubului a hotărât să se despartă de
serviciile veteranului Petru Câmpan, cel care se ocupase cu
pregătirea portarilor, fiind considerat și al treilea portar din
lot. Emil Ștef a devenit noul antrenor cu portarii, iar al treilea
goal-keeper a devenit Bogdan Miron. Fost elev al lui Dacian Nastai,
pe când evolua la juniori, Miron a fost adus la Șimleu tocmai din
Liga a IV-a, de la Olimpia Satu Mare, pe post de… rezerva
rezervei.
Jucătorul nu și-a pierdut încrederea în forțele sale și a tras tare
la antrenamente, în așteptarea unei șanse care a venit la partida
de la Turda, pe care „alb-albaștrii” au pierdut-o la limită. Deși a
avut o evoluție apreciabilă, portarul sătmărean a fost rezervă la
următorul meci (cu Mureșul Deva), însă a apărat buturile
șimleuanilor încă din primul minut al partidei de la Târgu Mureș. A
fost momentul de grație pentru portarul care a împlinit 20 de ani
în luna martie. Miron a închis poarta, sărind ca o panteră dintr-un
colț al porții în altul. El a intervenit providențial în mai multe
rânduri, salvându-și echipa de la câteva goluri ca și făcute. Se
pare că tocmai și-a semnat „carnetul” de titular, câștigând
concurența cu Gabor și Ștef.
„Miron a apărat foarte bine și la Turda, și doar
neinspirația antrenorului a făcut ca el să nu fie titular în meciul
cu Mureșul Deva. La Târgu Mureș, am descoperit în el portarul de
care aveam atâta nevoie. El poate da siguranță întregii echipe, o
siguranță de care nu ne-am prea bucurat până acum, având în vedere
oscilațiile de formă ale portarilor noștri. Dacă va continua tot
așa, va ajunge în Liga I!”, a punctat președintele
Ioan Gurzău.
Articol scris de Ciprian
PETRAN