După ce negocierile cu Mirel Rădoi au picat, șefii lui FC Brașov au decis miercuri seară să-l numească pe Mihai Stere în funcția de antrenor principal. Noul tehnician va fi ajutat de Mugurel Buga, care își va continua și cariera de jucător. Cei doi au ca obiectiv promovarea în Liga 1.
Inițial, după ce negocierile cu Mirel Rădoi au picat, s-a înaintat varianta ca înlocuitorul lui Adrian Szabo să fie Cornel Țălnar. Totuși, Romeo Pașcu și Vasile Dochița au luat o decizie surprinzătoare miercuri seară, după o ședință cu patronul Ioan Neculaie. Mihai Stere (39 de ani), actualul secund al lui Adrian Szabo, a fost înștiințat că este noul antrenor principal la FC Brașov și va fi ajutat de Mugurel Buga (38 ani), care își va continua și cariera de jucător.
Stere va începe în acest an cursurile pentru obținerea licențelor B și A la Școala Federală de Antrenori din cadrul FRF. Totuși, în acte antrenor principal va fi Lucian Nicolau, actualul preparator fizic de la FC Brașov care deține și Licența A, necesară pentru Liga 2. Andrei Șanta va rămâne antrenorul cu portarii.
La începutul sezonului, Stere a fost secundul lui Cosmin Bodea, iar după demiterea acestuia a rămas în stafful lui Adrian Szabo. Stere va conduce primul antrenament al echipei, luni, atunci când este programată reunirea lotului.
„Țin să le mulțumesc tuturor celor din conducere că au încredere în mine. Ioan Neculaie m-a dorit cu adevărat ca antrenor al echipei și acest lucru este foarte important pentru mine. Voi face echipă cu toți cei din conducerea administrativă, dar și cu Lucian Nicolau, Mugurel Buga și Andrei Șanta, colegii mei. Primul obiectiv este calificarea în play-off, apoi o vom lua pas cu pas. Mesajul meu către jucători este unul cât se poate de clar: le cer respect și disciplină. Aceste două cuvinte vor fi scrise pe tablă în vestiar atâta timp cât voi fi eu antrenor la FC Brașov, o zi, o săptămână, o lună sau un an. Cu siguranță lotul va suferi modificări, asta e cât se poate de clar”, a declarat Mihai Stere pentru Monitorul Expres.