Matache, aproape de revenirea la Vâlcea. Gane vrea și doi foști jucători de la CS U Craiova

Adrian MUJEA 08 Jul. 2016, 19:55 Seria 2
Matache, aproape de revenirea la Vâlcea. Gane vrea și doi foști jucători de la CS U Craiova

Portarul Florin Matache (34 ani) este aproape de a reveni la CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pentru care a mai evoluat în perioada 2012-2014, când alb-albaștrii erau antrenați de Claudiu Niculescu.

După ce a evoluat ultimii doi ani la Concordia Chiajna, Florin Matache ia în calcul o revenire în Zăvoi și a ajuns la un acord de principiu cu managerul Lucian Munteanu. „Mi-a plăcut mult la Vâlcea, aș reveni dacă se dorește un obiectiv important. La Vâlcea sunt posibilități, este un oraș potent, unde se pot realiza lucruri frumoase. Acum, totul depinde de cei de la Vâlcea” a spus Florin Matache.

Portarul a ajuns la un acord de principiu cu conducerea CSM-ului și ar putea ajunge luni la Vâlcea, pentru a se alătura echipei pregătite de Jerry Gane.

Craioveanul pregătește și el câteva surprize și speră să îi comvingă pe foștii săi elevi, Viorel Ferfelea și Costin Curelea să îl urmeze la CSM.

Patronul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Dan Nițu spunea într-un interviu acordat recent pentru Liga2.ro că Florin Matache este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut la club. „Nasser Menassel și Florin Matache au fost cei mai buni fotbaliști care au trecut pe la Vâlcea, de când sunt eu în fotbal. Făceau diferența pe teren și oricare dintre ei doi, putea câștiga un meci” a declarat Dan Nițu.

Adrian MUJEA 08 Jul. 2016, 19:55 Seria 2
Pe aceeași temă