Marțian, încă o întâlnire cu Vizer pentru transferul jucătorilor bihoreni

Marius ANGHEL 19 Jun. 2013, 15:33 Seria 2
Marțian, încă o întâlnire cu Vizer pentru transferul jucătorilor bihoreni

A mai trecut o zi fără noutăți importante în Calea Aurel Vlaicu, dar Adrian Marțian promite încă odată că va rezolva toate problemele de la club. Omul de afaceri clujean s-a ocupat de mama sa bolnavă în acest debut de săptămână, s-a întâlnit pentru o scurtă discuție cu antrenorul Adrian Falub, iar în cursul după-amiezii a plecat la Oradea, pentru o nouă întrevedere cu Marius Vizer, cel care a încetat colaborarea cu FC Bihor și are de „plasat” câțiva fotbaliști.

„Sper să batem definitiv palma, pentru ca apoi să mă pot ocupa de alte transferuri”, s-a limitat să spună principalul finanțator al arădenilor, care, la sugestia tehnicianului Falub, îi are în vizor pe fundașul Zanardini, mijlocașii Florean și Selagea și atacanții Markus și Bud. Acesta din urmă aparținea de fapt celor de la CFR Cluj, însă a fost rechemat în Gruia pentru a i se rezilia contractul.

În tot acest timp, alte probleme „ard” la clubul din Calea Aurel Vlaicu. Pe ordinea de zi a Comisiei de Disciplină urmează memoriul depus de Cătălin Bucur, în urma căruia UTA ar putea fi din nou penalizată cu două puncte și amendată cu 9000 de lei. „Domnul Marțian a promis că rezolvă acest litigiu miercuri”, a menționat Gheorghe Constantin. Actualul atacant al Bistriței, care a reușit trei goluri în turul campionatului pentru Campioana Provinciei, mai trebuie să primească 3500 de euro.

În fine, dincolo de rezolvarea transferurilor celor patru jucători de la Pitești: Briceag, Cârstoiu, Ion și Dulcea, dar și a timișoreanului Pap de la FC Marcel Băban Jimbolia, Marțian trebuie să achite cel puțin unul dintre trei salarii restante, dar și să semneze noi contracte cu Gligor, Siminic și Mărginean.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 19 Jun. 2013, 15:33 Seria 2
Pe aceeași temă