Mănescu: „Sunt convins că Deva se va prezenta”

19 Nov. 2009, 15:52 Seria 2
Mănescu:** „Sunt convins că Deva se va prezenta

Deși jucătorii echipei Mureșul Deva au refuzat să se antreneze
și au amenințat că nu se vor prezenta la meciul cu FC Drobeta dacă
nu-și primesc drepturile financiare, oficialii clubului severinean
sunt convinși că partida de la Vânju Mare se va disputa.

„E o criză generală, care a afectat multe echipe de
Liga a II-a, însă nu se pune problema ca meciul să nu joace. Sunt
convins că Deva se va prezenta sâmbătă și ne va pune destule
probleme pe teren, fiindcă are o echipă bună. Oricum, noi trebuie
să câștigăm această partidă. Suntem la minus patru la adevăr și
orice punct pierdut acasă ne poate complica și mai mult
situația”
, a spus președintele executiv Vasile
Mănescu.

Oficialul severinean s-a confruntat cu o situație similară și la
echipa sa, jucătorii amenințând în mai multe rânduri că nu vor
intra pe teren dacă nu-și primesc restanțele financiare. Înaintea
partidei de la Cluj, aceștia au refuzat să se antreneze, dar în
final au făcut deplasarea. Chiar și în această săptămână,
severinenii și-au revendicat o parte a salariilor restante.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

19 Nov. 2009, 15:52 Seria 2
Pe aceeași temă