Cea mai importantă mutare a „Bătrânei Doamne” în pauza de iarnă este, fără îndoială, „repatrierea” lui Bogdan Mara. Jucătorul care are, printre altele, și 11 convocări la echipa națională pentru care a punctat o dată, a decis să se revină la Arad, în ciuda ofertelor primite de de la Astra Ploiești, Dinamo București, Chindia Târgoviște și echipe din străinătate. Mara a mai evoluat la UTA în turul sezonului 2006 – 2007, reușind să puncteze de șase ori în 18 confruntări. Atacantul a marcat din nou în tricoul „alb-roșu” în amicalul de sâmbătă, împotriva celor de la Szeged, anunțându-se de pe acum unul dintre cei mai importanți fotbaliști din eșalonul secund.
– Bogdan, ești din nou la UTA, ce sentiment te încearcă?
– Este foarte plăcut să mă reîntorc aici, să simt din nou căldura arădenilor, ai minunaților suporteri ai UTA-ei. Nu vreau să promit lucruri mari, dar voi face tot ce stă de mine și, împreună cu echipa, să obținem rezultatele pe care și le doresc toți.
– Se poate bate UTA la promovare?
– Noi ne pregătim bine, ne dorim să câștigăm fiecare meci. Asta în fapt ne propunem, să obținem cele trei puncte de fiecare dată. Trebuie să începem să reducem diferența față de primele locuri și vom vedea la final unde ne clasăm. Depinde doar de noi să ajungem cât mai sus.
– Ai contribuit la venirea grecului Galanis la Arad, vei intermedia și alte transferuri la UTA?
– Cu siguranță. Dacă am venit aici, îmi doresc să ajut sub toate formele pentru a face performanță. Mi-aș dori să mai vină jucători cu experiență și valoare. Dacă pot să aduc pe cineva care să ajute echipa, mă bucur. Vreau să fac performanță aici, să promovăm, iar pentru asta e nevoie de jucători cu experiență.
– Ai semnat pe un an și jumătate, intenționezi să-ți pui ghetele în cui la finalul contractului?
– Nu știu dacă mă voi lăsa sau nu, depinde de forma în care voi fi, de ce voi face pe teren între timp. Îmi place prea mult fotbalul, vreau încă să joc cât mai mult. Deocamdată, mă simt în formă, am dorință de performanță. Atâta timp cât am aceste lucruri, voi juca. Atunci când voi simți că nu mai sunt în formă și că nu mai pot să îmi ajut echipa, mă voi lăsa de fotbal, dar mai este mult până atunci.
– Te gândești să devii arădean cu buletin?
– Vreau să devin arădean cu sufletul, nu neapărat în buletin. Aradul e un oraș cu o echipă la care m-am simțit foarte bine, am avut o perioadă foarte frumoasă la UTA, m-am înțeles bine cu toți cei din jurul acestei echipe. Am rămas prieteni cu mulți arădeni, drept dovadă că acum m-am întors aici și o voi face împreună cu familia. Nu mai e ca înainte, când eram singur, soția și copiii mei vor sta cu mine.
– Ce crezi că îi lipsește echipei pentru a putea promova?
– Mai sunt lucruri de făcut pentru a se atinge acest obiectiv. Mai e nevoie de jucători cu experiență la nivelul primei ligi, cu dorință de performanță, vedem după cantonament ce se va întâmpla. Încă e prea devreme pentru mine să mă exprim foarte clar, nu cunosc foarte bine lotul. Dar, voi încerca să fac tot posibilul să ajut clubul cu ceea ce pot.
– Te reîntorci și la Moneasa după cinci ani…
– Da, am fost acolo și pe vremea când era antrenor Marius Lăcătuș. De asemenea, mă simt ca în cartea lui Alexandre Dumas „După 20 de ani”, pentru că am mai fost la Moneasa cum mult timp în urmă cu lotul național de juniori. Am avut destulă vacanță, acum e vremea să ne pregătim ca lumea, ne va prinde bine acest stagiu de pregătire.
– Acum că ai semnat cu UTA, ne poți spune ce cluburi te-au mai ofertat în această iarnă?
– Nu mai are niciun rost să dau nume. Au fost cluburi atât din prima ligă din România, dar și din China sau Cipru. Am vrut, însă, să stau alături de familie, să fiu mai aproape de casa mea, de la Sibiu și nu doream să semnez doar pentru șase luni. Echipele din prima ligă care m-au dorit mi-au propus angajamente doar până la vară, în timp ce UTA mi-a pus pe masă un proiect mai lung. Asta mi-am dorit, ceva de durată, să pot să ajut echipa și după ce mă voi lăsa de fotbal. Tocmai de aceea am decis să mă întorc cu mare drag la Arad. Vreau să ajut UTA să redevină ceea ce a fost.
– Te-ai gândit ce vei face după ce vei termina cu fotbalul?
– Încă nu, deocamdată mă văd fotbalist. Vreau însă ceva de genul manager, impresar sau scouter. Îmi place prea mult fotbalul ca să ies din fenomen.
– În această primăvară te vei întoarce pe arena „Dan Păltinișanu” în tricoul „alb-roșu”. Se poate spune că ai o revanșă de luat pentru înfrângerea din 2006?
– Știu doar că derby-ul cu Poli este foarte important pentru UTA și arădeni și vom face totul să câștigăm la Timișoara. E un meci special pentru fotbalul românesc și orice carte de vizită ai avea în spate ai un sentiment aparte când evoluezi într-un asemnea meci.
Sursa: Sport Arad