Laso, ca Hagi sau Maradona: „Jucătorii mari sunt generoși”

Marius ANGHEL 31 Oct. 2012, 17:21 Seria 2
Laso, ca Hagi sau Maradona:** „Jucătorii mari sunt generoși

De la meci la meci, argentinianul Maximiliano Laso demonstrează că este cea mai inspirată mutare a conducerii „textiliste” din acest sezon. Tehnic și vitezist, „mijlocașul de buzunar” are și marea calitate de a fi altruist, căutând întotdeauna să paseze spre un coleg mai bine plasat în careul advers. Așa s-a născut și golul desprinderii utiste în confruntarea cu FCM Târgu Mureș, marcat de Cătălin Bucur din mijlocul careului advers.

„Toți fotbaliștii mari sunt generoși. Hagi sau Maradona jucau mai ales pentru alții. Când ai multă calitate, pe lângă realizările personale, te gândești și cum să-ți pui mai bine în valoare coechipierii. Nu doresc să fac o comparație între Laso și alți fotbaliști mari ai lumii, ci doar spun că el este un fotbalist foarte bun pentru nivelul Ligii a 2-a”, a explicat Adrian Falub.

Cam pe aceeași lungime de undă cu antrenorul lor sunt și doi jucători din cadrul lotului utist. „Pe lângă faptul că e un fotbalist bun, Laso are și caracter. Este clar că nu este genul de fotbalist care să-și ajute echipa pe faza defensivă, dar el muncește foarte mult la acest capitol la UTA. Deși nu e pregătit sută la sută din punct de vedere fizic, trage de el, aleargă mult, este un fotbalist de grup, asta e sigur. De fapt, același lucru pot să spun și despre Silvășan, sunt doi jucători care, dacă ar fi venit la UTA din debutul sezonului, am fi avut cu cel puțin trei-patru puncte mai mult în clasament”, a spus Radu Mărginean, completat de George Neagu: „Laso s-a integrat excelent, a înțeles sistemul, ce are de făcut în echipă și acum ne ajută inclusiv pe faza defensivă. Este un fotbalist foarte valoros, care a venit să promoveze cu UTA împreună cu noi toți”.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 31 Oct. 2012, 17:21 Seria 2
Pe aceeași temă