Conducerea clubului Minerul Lupeni declară că nu a luat încă în calcul modificarea sau remanierea lotului cu care formația din Valea Jiului a terminat actuala ediție de campionat. Președintele „minerilor”, Mircea Ciriperu nu a scăpat prilejul de a ironiza câteva formații din liga secundă sau chiar conducerea „câinilor roșii”.
Â
„Este prematur la ora actuală să putem discuta despre așa ceva. Lăsați-ne să ne bucurăm. Alții se roagă să fie lăsați să se pregătească de Liga Campionilor, alții de Liga I, alții de Liga a II-a, noi ne bucurăm doar de această stare de fapt, că am reușit să salvăm această echipă. Probabil în cel mai scurt timp va trebui să facem o analiză cât mai serioasă în ceea ce privește viitorul acestui club, ținând cont de faptul că Divizia B de anul viitor va fi nu grea, ci foarte grea”, a spus Ciriperu.
Â
Formația din Valea Jiului a scăpat matematic de grijile retrogradării după succesul cu 3 – 1 în fața celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, în etapa cu numărul 33 din Liga a II-a. În runda finală, minerii din Valea Jiului joacă pe terenul celor de la CFR Timișoara, echipă care mai speră într-o minune și să se salveze de la retrogradare.
Â
Articol scris de Loredana JUGLEA