Kiss reacționează la acuzele lui Stoica. „Eram extrem de nervos, dar nici vorbă de bătaie”

Marius ANGHEL 20 Apr. 2016, 15:06 Seria 2
Kiss reacționează la acuzele lui Stoica.**

A fost multă tensiune și mulți nervi la finalul meciului de sâmbăta trecută dintre Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea, încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0. Spiritele s-au inflamat la final, atunci când jucătorii și oficialii Unirii i-au acuzat pe vâlceni că nu au dat mingea afară la faza golului înscris de Andrei Neagoe.

Atacantul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Costin Stoica, l-a acuzat pe primarul din Tărlungeni, Iosif Kiss, că la finalul meciului acesta a vrut să-l lovească, la vestiare! „A fost acea fază din minutul 89, ei au atacat, jucătorul Tărlungeniului a fost deposedat, arbitrul a considerat că nu a fost fault și eu am primit pasă. Am auzit de la colegii mei că jucătorul gazdelor s-ar fi ridicat, nu a rămas întins pe teren și am continuat faza, nu avea rost să trimit mingea afară, i-am dat lui Neagoe și el a marcat. Portarul lor a alergat după mine, încă vreo doi-trei jucători veneau spre mine, m-au înjurat, dar îi înțeleg, nu sunt supărat, poate s-au adunat multe în decursul unui an, acum au refulat. M-a deranjat însă atitudinea primarului din Tărlungeni, care a venit pe holul vestiarelor, m-a înjurat și a încercat să dea cu pumnul cu mine, foarte urât din partea dumnealui. Ca și primar ar trebui să își vadă de echipa dumnealui, nu de noi, nu ne puteam da la o parte să câștige ei, nici pe noi nu ne-a lăsat nimeni să intrăm în play-off. Ei mai au multe meciuri, sper să se salveze”, a spus Costin Stoica, citat de Liga2.ro.

„Nici vorbă de bătaie”

Iosif Kiss a fost surprins de acuzele lansate de Stoica și neagă orice agresiune asupra jucătorului vâlcean. „Este adevărat că la finalul meciului eram extrem de nervos, dar nici vorbă de bătaie! Eu le-am reproșat celor de la Vâlcea în primul rând faptul că l-au folosit pe Dâlbea și apoi faptul că nu au dat mingea afară la faza din care ei au marcat. Eram frustrat de pierderea jocului, dar nici măcar nu am intenționat să lovesc pe cineva. Văd că acel jucător spune că Vâlcea nu s-a dat la o parte în acest meci, dar cine le-a cerut? Noi suntem o echipă mică, săracă, dar corectă. Noi am jucat fotbal cu adevărat în meciul cu Vâlcea și doar neșansa a făcut să nu câștigăm. Referitor la cazul Dâlbea sunt total dezamăgit. Noi am fost alături de jucător și atunci când era accidentat, a fost plătit, iar în iarnă am ajuns la un acord să-l lăsăm la Vâlcea, cu condiția ca el să nu joace în meciurile cu noi”, a spus Kiss.

„Vom juca și sezonul viitor în Liga a 2-a”

Oficialul Unirii Tărlungeni este convins că și în sezonul viitor echipa sa va juca tot în Liga a 2-a, deși în acest moment gruparea brașoveană are șanse minime să evite retrogradarea. „Vom juca tot în Liga a 2-a și în sezonul viitor. Pe ce mă bazez? Chiar dacă o să retrogradăm pe criteriu sportiv, sunt multe echipe care au mari probleme financiare. Nu cred că în sezonul viitor va fi doar o singură serie, chiar dacă FRF își dorește acest lucru”, a declarat președintele clubului brașovean.

Bătălia de la Reșița

În etapa a 3-a din play-out, Unirea Tărlungeni va juca sâmbătă, în deplasare, la Metalul Reșița, o echipă care a retrogradat și din punct de vedere matematic. Oficialii celor două cluburi au avut mai multe contre în acest an. „Nu știu ce va fi cu Reșița în play-out. Din punct de vedere sportiv, ei sunt retrogradați. Pică locurile 13 și 14, iar pe 12 e Bihorul, nu Reșița. Ei pot face anumite jocuri, să ia bani de la alții, că ei oricum pică. Eu zic că nu e corect ca Reșița să mai joace”, a fost reacția lui Kiss la finalul sezonului regulat, care l-a înfuriat pe principalul acționar al Metalului, Cătălin Rufă. „O să căutăm o variantă să-l dăm în judecată pe primarul de la Tărlungeni. E a nu știu câta oară când se leagă de Reșița și nu văd motivul pentru care se leagă. Noi am jucat tot timpul corect, ne chinuim să terminăm campionatul, ne ducem crucea pînă la capăt și vine unul și spune că luăm bani de la alte echipe”, declara Cătălin Rufă.

Referitor la meciul de sâmbătă, Kiss e de părere că „mergem la Reșița să jucăm. Sunt convins că cei de la Metalul vor fi montați la maxim pentru acest joc, dar asta nu e treaba noastră. Ei sunt retrogradați, iar noi tot în Liga a 2-a vom juca”, a spus Kiss.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 20 Apr. 2016, 15:06 Seria 2
Pe aceeași temă