Deși s-a vorbit mult despre interesul unor echipe precum Dinamo sau Rapid București pentru jucători ai Fortunei, până acum, niciunul dintre cei „căutați”, la propriu, nu au plecat, iar șansele ca aceste transferuri să se mai perfecteze sunt tot mai mici.
Condițiile decente solicitate de Fortuna pentru a se despărți de jucători precum Vali Munteanu, Justin Popescu, Marian Marin sau George Damian nu au fost agreate de cluburile de prim eșalon care doresc să ia jucătorii doar gratis sau cu eventuale „procente” acordate clubului prahovean de eșalon secund doar la revânzare!
Partea mai puțin plăcută a lucrurilor este aceea că Fortuna nu a reușit să adune ceva bani în conturile clubului din vânzarea de jucători, deși, clar, „elemente” pentru Liga I există. Partea bună ar fi însă aceea că, obiectivul propus, accederea în play-off, este aproape realizat, pentru că este greu de crezut că o echipă din care a plecat doar un singur titular – Chipirliu, și care a fost revelația primei părți a campionatului, terminând pe locul doi, mai poate rata o clasare în prima jumătate a clasamentului. Asta chiar dacă l-ar pierde și pe fundașul central Șandru – plecat acum să dea probe la Pandurii Tg. Jiu, al cărui transfer nu este încă perfectat. Practic, Fortuna mai are nevoie de maximum șase puncte pentru a-și păstra locul de play-off, echipele aflate acum pe locurile 7 și 8, Vâlcea și Satu Mare având cu nouă puncte în minus (17 față de 26).
După analiza lotului rămas la dispoziție, tehnicianul Fortunei – Vivi Stamate – s-a „pliat” pe noua strategie a echipei și a înlocuit „rezervele” din prima parte a campionatului (Coteanu, Crișan, Asanache, Aldea), cu fotbaliști de la echipa a doua – Alberto Gheorghe, Caramalău, Băcioiu, Drăgan. Pentru a păstra nivelul de competitivitate al echipei la cote cât mai apropiate de ce a fost în tur, Stamate caută soluții pentru postul de atacant și, mai ales dacă Șandru rămâne la Pandurii, pentru cel de fundaș central.
Asta doar după o discuție cu patronul echipei, Radu Călin, care încearcă să țină echipa „pe linia de plutire” după câțiva ani în care la Fortuna a curs „lapte și miere”, acum clubul trecând prin momente delicate.
Până la o reîntâlnire cu Călin, jucătorii continuă programul de antrenament, la Câmpina, terenul sintetic de la Liceul de Petrol fiind „salvarea” pentru această perioadă, astfel că nu se ratează pregătirea de iarnă.
Buhuși se pregătește de excludere
Dintre jucătorii aflați pe lista celor la care se va renunța, din motive valorice și financiare, cel care a „stricat” cel mai tare raportul „calitate / preț”, Alexandru Buhuși, nu dorește o despărțire amiabilă de echipa câmpineană. În cazul în care nu se va găsi o soluție pentru reziliere, jucătorul – cândva unul în care se puneau mari speranțe, va fi inclus într-un program special de pregătire, fără a mai fi primit la antrenamente alături de coechipieri.
Articol scris de Marian Dima
Foto: Facebook Fortuna