Ion Crăciunescu: „CSM merită să promoveze”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 19 May. 2014, 18:15 Seria 2
Ion Crăciunescu:**

Fostul arbitru internațional, Ion Crăciunescu, a fost prezent sâmbătă la meciul din Zăvoi dintre CSM Râmnicu Vâlcea și Gloria Bistrița, scor 1-0. Acesta crede că CSM este capabilă să facă față rigorilor primului eșalon.

„Vâlcea are șanse la promovare, deoarece Craiova are un litigiu pe care trebuie să și-l lămurească și nu îi va fi deloc ușor. Am suferit mult însă pentru Vâlcea în meciul cu Gloria, s-au băgat cu fundul în poartă, dar bine că s-a terminat cu bine. Îmi voi permite să îi spui lui Erik Lincar câteva păreri ale mele despre acest meci, a jucat prea defensiv. Dacă Craiova nu va primi drept de promovare, Vâlcea este favorită și chiar merită să intre. CSM are o situație bună, față de ce este în țară, cu Damila și Primăria este varianta cea mai bună. În țară e greu să găsești un investitor privat, afară de autorități locale, care să se implice, iar sprijinul Damilei este un avantaj enorm. Și Vâlcea are stadion frumos, are echipă bunicică”, a spus Crăciunescu.

Fostul șef al CCA a anunțat că nu va ocupa în viitor nicio funcție oficială la clubul din Zăvoi. „Vâlcea este casa mea, sunt suporterul echipei, dar nu se pune problema să vin eu la acest club nici dacă promovează”, a anunțat Crăciunescu.

Lucian Munteanu, președintele echipei vâlcene, susține că CSM este singura formație care are drept de promovare din Seria a II-a a Ligii a II-a. Acesta a anunțat zilele trecute că a contestat deja la FRF dreptul celor de la CSU Craiova de a promova, dar că se vor adresa și la TAS. „Săptămâna viitoare vom demara acțiunea la TAS. Suntem cumva cei pățiți de acest articol 54. Anul trecut am avut un dosar foarte bine pus la punct pentru licențiere, însă ni s-a spus că nu avem drept de promovare pentru că nu avem trei ani de afiliere. Ar fi culmea, ca în acest an, una dintre contracandidate să beneficieze de alte condiții. Regulile trebuie să fie foarte clare, nu se pot schimba în timpul competiției. Dacă se vrea scoaterea acestui articol, să se facă din vară pentru sezonul următor”, a spus președintele vâlcenilor.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 19 May. 2014, 18:15 Seria 2
Pe aceeași temă