Intrarea e gratis cu Vâlcea!

03 Mar. 2010, 17:06 Seria 2

Timișenii vor lăsa la primul meci susținut acasă în retur,
intrarea liberă. Cele trei puncte puse în joc împotriva celor de la
CSM Râmnicu Vâlcea sunt considerate vitale pentru micuța
grupare.

Pentru prima dată în acest campionat Fortuna nu va încasa bani pe
bilete, asta după ce de la începutul campionatului prețurile
stabilite erau de 10 lei la tribuna a doua și 30 pentru oficiala
acoperită. Prețurile mai ridicate ca la meciurile din prima ligă
ale Timișoarei nu au atras foarte mulți fani la Covaci, astfel
încât galben-albaștrii au avut rar peste 200 de spectatori în
tribună, iar dintre aceștia mulți au intrat pe gratis la invitația
patronului. Cu toate acestea măsura este valabilă doar pentru acest
meci. Stadionul „Fortuna” are capacitatea de doar 1.500 de
locuri.

Vor susținere de la Sânandrei

Satul Covaci, în care-și are sediul Fortuna, aparține de comuna
Sânandrei, iar bănățenii vor să fie susținuți de autoritățile
locale, fiind singura grupare din Liga a II-a care nu a beneficiat
niciodată de bani publici. La sfârșitul anului trecut, „dacii” au
primit răspuns prompt negativ din partea CJ Timiș în privința unei
posibile finanțări.

Patronul Florin I. Macavei spune pentru revista clubului, într-un
interviu publicat și pe siteul Fortunei, că supraviețuirea va fi
foarte dificilă fără sprijinul autorităților.

„Nu este ușor, ne va fi foarte greu. Nu vrem să ne
plângem, cum fac echipele subvenționate de stat. Dacă ar fi să
comparăm ce bani cheltuie aceste cluburi, ne-am lua cu mâinile de
cap. Din puținul pe care-l avem, noi încercăm să facem tot ce se
poate. Trebuie să compensăm prin atitudine și dăruire în
joc”
, declară președintele timișenilor, care
continuă: „Noi am pornit din start cu ideea că, fiind
club privat, nu ne interesează aportul autorităților locale. Dar,
din păcate, în fotbalul românesc s-a dovedit că e foarte greu să ai
un club privat, cel puțin la nivelul ligii a doua. Din ce știu eu,
toate cluburile din această ligă sunt ajutate de primării. Normal
că ne dorim și noi acest lucru. Dacă se va putea, va fi foarte
bine, dacă nu, vom vedea ce va fi”
, încheie
Macavei.

Revista clubului, la nr. 6!

Bianual de la înființarea clubului, timișenii scot un număr din
revista oficială a clubului. Realizată de către Octavian Stăncioiu,
ofțerul de presă al clubului, revista e editată în condiții grafice
de calitate, ce ar face și un club de Liga I să pară amator.
Publicația va fi gata pentru meciul de sâmbătă cu CSM Râmnicu
Vâlcea.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

03 Mar. 2010, 17:06 Seria 2
Pe aceeași temă