Interviu cu „Motoreta”: „Noaptea dinaintea meciului nu pot să dorm”

Cornel Dobre, antrenorul secund al CSM Râmnicu Vâlcea, a acordat un interviu site-ului oficial al echipei oltene în care vorbește despre cariera sa de fotbalist, despre cum s-a apucat de fotbal, cum a ajuns la Râmnicu Vâlcea și ce își propune pentru noul an.

– Cum a ajuns Cornel Dobre să joace fotbal?
– Fiind născut în Bucuresti m-am dus la echipa de juniori de la fosta echipă Victoria București. După Revolutie, Victoria s-a desființat, iar grupele de copii și juniori au fost preluate de clubul Steaua București. În 1993, după terminarea junioratului, am fost împrumutat la Steaua Mizil, după care am ajuns la Rocar București. După transferul definitiv, am intrat în „lotul Nețoiu”, alături de alți jucători aflați în proprietatea omului de afaceri, și așa am ajuns să joc la Dinamo București, Universitatea Craiova, Astra Ploiești și Oțelul Galați. Spre final de carieră am mai jucat la FC Argeș, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț, Dacia Mioveni, Progresul București și am strâns în total peste 200 de prezențe în Liga I. M-am lăsat de fotbalul de performanță la 34 de ani. Ulterior, mergeam în Colentina și mai făceam alergări pentru întreținere pe stadionul echipei Juventus. M-au rugat cei de acolo să-i ajut și, ușor, ușor, am început să joc din nou. Intram în a doua repriză sau pe final de meci. În sezonul 2009/2010 am reușit să promovăm din Liga a 3-a în Liga a 2-a. Aveam deja 35 de ani și atunci am pus ghetele în cui, așa cum se spune printre fotbaliști.

– Care au fost calitatile tale ca si fotbalist?
– In primul rand, la un fotbalist conteaza foarte mult constanta. Sa joci mult si constant bine. Din fericire am fost ferit de accidentari si astfel a fost posibil sa fiu mereu in teren. Nu aveam calitati tehnice iesite din comun, dar eram rezistent. Aveam colegi foarte talentati, dar care fie se accidentau, fie nu erau la parametrii fizici optimi. Ca si post, am jucat fundas dreapta. Aveam viteza si de multe ori ajungeam in careul advers foarte rapid. Colegii imi spuneau „Motoreta” pentru faptul ca, atunci cand plecam cu mingea la picior, eram greu de oprit. Faptul ca am jucat pana la o varsta se datoreaza si faptului ca am avut o viata sportiva.

Florin Marin i-a marcat cariera

– Cine ti-a marcat cariera de fotbalist si ce te-a impresionat cel mai mult?
– Am un respect deosebit pentru antrenorul Florin Marin cu care am avut privilegiul sa lucrez la mai multe echipe. Mancam „tactica pe paine” cu el. Este un tactician foarte bun. Ne explica, la fiecare jucator in parte, ce trebuie sa facem in teren, unde sa stam, cum sa abordam orice faza de joc. Am invatat foarte multe de la antrenorul Florin Marin. Ca si atmosfera, cel mai fotbalist m-am simtit la Craiova. Cand intram in teren si incepeau sa scandeze tribunele ti se facea pielea gaina si simteai cum iti creste tensiunea. Eram impinsi de la spate de public. Nu voi uita niciodata acea atmosfera.

– Cum ai ajuns la Valcea?
– Am fost coleg de echipa, inca din perioada cand am jucat la Craiova, cu antrenorul Claudiu Niculescu. Ne-am inteles bine si am ramas prieteni, chiar daca eu am jucat apoi la alte echipe, iar el a ramas la Dinamo. La finalul anului 2012 m-a sunat si m-a rugat sa-l ajut in proiectul Damila. Mai aveam o scurta experienta de antrenor, la Juventus Colentina, unde am ramas dupa ce am renuntat la fotbal. Am acceptat fara rezerve si asa am ajuns la Râmnicu Valcea. Este un oras cochet, linistit si curat. Oamenii si suporterii de aici sunt buni cunoscatori ai fenomenului sportiv pentru că au avut, pe vremuri, o echipa de fotbal Chimia Râmnicu Valcea care a jucat in Divizia A si a castigat chiar si Cupa Romaniei. De asemenea, la Valcea a fost o echipa de handbal, Oltchim Râmnicu Valcea, care a facut performanta la nivel international.

„Viața de antrenor e mult mai grea”

– Cum ti se pare viata de antrenor?
– Comparativ cu cea de fotbalist, e mult mai grea. Ca fotbalist veneam la antrenament doua ore, dupa care eram liberi pana la meci. Ca antrenor trebuie sa te pregatesti continuu, uneori si noaptea. Emotiile sunt mult mai mari pe banca. Eu, spre exemplu, la fiecare meci slabesc doua kilograme. De obicei, noaptea dinaintea meciului nu pot sa dorm, iar daca pierdem, mai fac o noapte alba dupa. Cu toate aceste inconveniente, imi place ceea ce fac. Incerc sa-l ajut cat pot de mult pe Claudiu Niculescu, si in acelasi timp, sa invat de la el aceasta meserie.

„Șansele noastre de promovare sunt mari”

– Cum apreciezi evolutia CSM-ului in acest sezon si care sunt sansele de promovare?
– Obiectivul declarat a fost promovarea. In acest context ne-am propus ca la finalul anului sa ne clasam pe locurile 1-3, la distanta mica de puncte de celelalte doua echipe. Iata ca am terminat pe doi, la trei puncte de ocupanta locului intai, ceea ce putem spune ca este conform planului. Poate, daca eram mai atenti, puteam scoate mai mult din meciurile din deplasare. Oricum, sansele noastre de promovare sunt mari, in primul rand pentru ca suntem aproape intrati in play-off. Acolo se va da lupta finala, iar toate cele sase competitoare vor avea, zic eu, sanse egale. Sunt doua locuri care asigura promovarea, chiar si echipa de pe sase poate promova dupa disputarea play-off-ului.

– Ce iti doresti in acest final de an?
– Imi doresc ca eu si familia mea sa fim sanatosi. Vreau sa ma odihnesc in aceste saptamani de pauza, am avut un an incarcat. Poate o sa plec cateva zile cu familia la munte. Pentru anul 2014, e clar, vreau sa promovam in Liga 1 cu CSM Râmnicu Valcea. Va fi o performanta si pentru noi ca antrenori, si pentru jucatori, dar si pentru Valcea. La multi ani si sa ne vedem cu bine in 2014!