Neînvinsă în ultimele șase etape de campionat, formația slătineană va încerca să obțină un rezultat pozitiv și în runda finală a stagiunii de toamnă, pe terenul uneia dintre favoritele la promovarea în primul eșalon.
Aflați pe treapta a treia a podiumului, cei de la Alro merg în Ardeal pentru a întâlni, sâmbătă, o echipă care evoluează la acest nivel deoarece nu a îndeplinit condițiile de obținere a licenței pentru Liga I. Ocupanta locului secund, Gloria Bistrița, este adversarul în fața căruia fotbaliștii pregătiți de Mogoșanu speră să rămână neînvinși la finalul ultimelor 90 de minute ale turului de campionat, pentru a încheia cu bine o primă jumătate a sezonului începută atât de slab pentru slătineni. Un eventual succes în acest meci le-ar permite aluminiștilor să poată face calcule în privința promovării, în condițiile în care între cele două combatante există o diferență de nouă puncte.
„Nimeni nu este dinainte câștigător”
„Principalul” grupării de la malul Oltului, Daniel Mogoșanu, consideră că disputa cu elevii lui Nicolae Manea va fi una deloc ușoară, însă așteaptă o evoluție bună a echipei, care să aducă un rezultat pe măsură. „O victorie ne-ar ajuta foarte mult, atâta tot. Este un joc extrem de dificil și în același timp important pentru noi. Încercăm să menținem parcursul pe care l-am avut în ultima perioadă. Întâlnim o echipă de Liga I, cu un lot destul de valoros, însă nimeni nu este dinainte câștigător, depinde foarte mult de nivelul la care vom fi la ora jocului. Dacă vom face același joc ca în etapa trecută, cu siguranță vom reuși să venim cu puncte de la Bistrița”, a spus Mogoșanu, care pentru această întânire nu îl va avea la dispoziție pe goalkeeper-ul Andrei Marinescu, în continuare indisponibil.
Partida dintre Gloria Bistrița și Alro Slatina se va disputa cu începere de la ora 11.00 și va fi condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), ajutat la cele două tușe de Ovidiu Timar (Marghita) și Carmen Neagu (Oradea). Observatorii meciului sunt Florin Hîncu Brașov și Gheorghe Bologan (Oradea).
„N-are niciun sens să ne gândim la problemele de la Timișoara și Bistrița”
Aflată pe poziția a treia în clasament, Alro Slatina va întâlni sâmbătă, în ultima etapă a turului de campionat, una dintre favoritele la accederea în Liga I, Gloria Bistrița.
Chiar dacă ocupantele celor două locuri promovabile în seria Vest a eșalonului secund se confruntă cu probleme de ordin financiar, care în eventualitatea nerezolvării lor pot atrage sancțiuni, „principalul” aluminiștilor, Daniel Mogoșanu, spune că este interesat doar de parcursul echipei pe care o pregătește.
„Nu comentez lucrurile astea. Mă interesează în special jocul de la Bistrița, e foarte important pentru noi. De-asta spun că n-are niciun sens să ne gândim la problemele de la Timișoara și Bistrița, să ne facem planuri. Așa cum am făcut în ultima perioadă, încercăm să luăm lucrurile pas cu pas, fiecare joc în parte trebuie pregătit, restul e de discutat. Cel mai aproape de noi e jocul de sâmbătă de la Bistrița, în rest, nimic altceva”, a declarat Mogoșanu.
Sursa: Gazeta Nouă