Ediția 2019/2020 a campionatului Ligii 3 a ajuns la jumătate. Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile etapei a 15-a, ultima a turului. Apoi se va intra în vacanță, returul urmând să înceapă în primul weekend al lunii martie a anului viitor, dacă vremea va permite acest lucru.
Ultima etapă a turului și din acest an debutează astăzi, de la ora 14:00, cu 13 din totalul de 40, câte au loc în toate cele cinci serii formate fiecare din câte 16 echipe. Și tot astăzi, dar de la 16:00, la Târgu Jiu se dispută meciul dintre U Craiova 1948 SA și Național Sebiș. Sâmbătă, de la ora 14:00, se desfășoară celelalte 26 de partide.
Unirea Slobozia și „FC U” Craiova, echipele rămase invincibile în acest sezon
Înaintea desfășurării ultimei etape a turului, Unirea Slobozia (Seria 2) și U Craiova 1948 SA (Seria 4) sunt singurele echipe rămase invincibile în această ediției a Ligii 3, formații care au în 14 meciuri trei, respectiv două remize înregistrate.
După disputatea primelor paisprezece etape, liderii celor cinci serii sunt următoarele echipe: Aerostar Bacău (S1, 36 puncte; pe 2 e CSM Ceahlăul, 32 pct.), Unirea Slobozia (S2, 36 puncte; pe 2 e CS Afumați, 33 pct.), Progresul Spartac (S3, 31 puncte; pe 2 e CSM Slatina, 31 pct.), U Craiova 1948 SA (S4, 38 puncte; pe 2 e Șoimii Lipova, 25 pct.) și Fotbal Comuna Recea (S5, 31 puncte; pe 2 e Minaur Baia Mare, 27 pct.).
Liga2.ro vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit, cu rezultatele, marcatorii și clasamentele celor cinci serii.
Iată programul celor cinci serii:
SERIA 1, etapa 15
vineri, 29 noiembrie, ora 14:00
CSM Bacău – Aerostar Bacău 0-3
Cătălin Vraciu (9), Vlad Danale (35), Horia Ilie (70)
sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14:00
Șomuz Fălticeni – Hușana Huși 2-0
Alin Priboi (51), Eduard Julei (90)
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava 0-3
Valentin Hagiu (27, 59), Alexandru Marin (64)
Sporting Liești – Universitatea Dunărea de Jos Galați 2-1
Dănuț Munchiu (6, 86) / Dănuț Morogan (79)
KSE Târgu Secuiesc – CSM Pașcani 6-0
Emilian Popa (5, 25, 80), Alin Babei (52, 68), Hunor Farago (65)
SC Oțelul Galați – CSM Ceahlăul Piatra Neamț 0-0
Știința Miroslava – Ozana Târgu Neamț 4-1
Vlăduț Mocanu (44), Alexandru Florean (66), Andrei Bălan (80 – autogol), Eduard Săvoaia (87) / Radu Miron (24)
CSM Focșani – FC Botoșani 2 2-0
Ciprian Petre (14), Sergiu Jurj (76)
SERIA 2, etapa 15
vineri, 29 noiembrie, ora 14:00
CS Afumați – FCSB 2 2-0
Răzvan Avram (49 – penalty), Ionuț Neamțu (62)
Dacia Unirea Brăila – Viitorul Ianca 0-2
Gabriel Preda (53), Marius Dima (78)
sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14:00
SC Popești Leordeni – CS Tunari 1-2
Alin Pătrașcu (26) / Mihai Adăscăliței (9), Liviu Oșca (74)
CS Făurei – Înainte Modelu 2-0
Gabriel Niță (85, 90)
Axiopolis Sport Cernavodă – Poseidon Limanu-2 Mai 0-1
Robert Pîslaru (5)
Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu 0-0
Agricola Borcea – Recolta Gheorghe Doja 3-2
Constantin Clătinici (45), Ionuț Zaina (62, 70) / Vlăduț Popescu (24), Sabin Topală (77)
CS Medgidia – Metalul Buzău 1-2
Stelian Mișilăricu (3) / Dan Stan (50), Rareș Oprea (82)
SERIA 3, etapa 15
vineri, 29 noiembrie, ora 14:00
Universitatea Craiova 2 – Progresul Spartac 1-2
Remus Trancă (89) / Răzvan Milea (49, 81)
CS Balotești – FC Voluntari 2 3-4
Vlad Gîsa (5 – autogol), Cosmin Dragomir (82), Constantin Greblă (90) / Cezar Trandafirescu (53), Vasile Mihai (72 – penalty, 88), Sebastian Ignat (85)
Unirea Bascov – Flacăra Moreni 1-4
Sebastian Ivan (86) / Andrei Iliescu (57, 70, 77), Claudiu Niculăescu (87)
AFC Astra 2 – FC Pucioasa 1-2
David Brăilă (53) / Richard Țilică (33, 36)
CSM Alexandria – SR Municipal Brașov 2-0
Marius Matei (2), Cătălin Desculțu (75)
sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14:00
Olimpic Cetate Râșnov – CSM Slatina 0-1
Andrei Poverlovici (2 – autogol)
Sporting Roșiori – Vedița Colonești 1-1
Gheorghiță Constantinescu (60) / Robert Dalu (83)
Tractorul Cetate – CS Blejoi 0-1
Cosmin Lambu (79)
SERIA 4, etapa 15
vineri, 29 noiembrie, ora 14:00
Flacăra Horezu – Viitorul Dăești 2-1
Radu Georgescu (7), Adrian Popa (47) / Florin Costea (87)
LPS Cetate Deva – Progresul Pecica 3-1
Marius Lupu (52), Miroslav Radak (55), Cristian Cocan (75) / Szabolcs Szekely (25)
vineri, 29 noiembrie, ora 16:00
U Craiova 1948 SA – Național Sebiș 5-0
Claudiu Bălan (38 – penalty), Marian Stoenac (41), Costinel Gugu (49), Robert Răducanu (53), Daniel Rogoveanu (83 – penalty)
sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14:00
Gilortul Târgu Cărbunești – ACS Poli Timișoara 4-1
Darius Almăjanu (12), Marius Ion (17, 84), Alexandru Avrămescu (88 – penalty) / Raul Popa (66)
ACSO Filiași – Șoimii Lipova 0-1
Andrei Banyoi (77)
CS Hunedoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2-0
Szabo Kovacs (64), Andrei Vasinc (78)
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Dumbrăvița 1-4
Dorin Codrea (61) / Marco Enciu (26, 79), Bogdan Burlă (57), Florin Nanu (84)
Crișul Chișineu Criș – Fortuna Becicherecu Mic 2-1
Nicu Modan (85, 90+1) / Dacian Bîrză (80)
SERIA 5, etapa 15
vineri, 29 noiembrie, ora 14:00
Metalurgistul Cugir – Sticla Arieșul Turda 3-1
Alin Șuteu (6), Alin Dohotariu (17), Lucian Itu (72) / Florin Cordoș (44 – penalty)
AFC Odorheiu Secuiesc – Unu Fotbal Club Gloria 0-1
Mihai Cazan (51 – penalty)
Sănătatea Cluj – Viitorul Șelimbăr 1-2
Andrei Ceaca (46) / Adrian Cârstean (68), Andrei Stanciu (90+1)
sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14:00
Fotbal Comuna Recea – Unirea Dej 4-1
Viorel Chinde (10, 75), Alexandru Olteanu (38), Bogdan Pașca (80) / Radu Zaharia (25)
Minaur Baia Mare – CFR Cluj 2 1-0
Adrian Bedea (75)
Industria Galda – CSC Sânmartin 0-2
Beniamin Szabadoș (18), Sergiu Pop (61)
Luceafărul Oradea – Avântul Reghin 2-6
Mircea Manole (28, 40) / Cristian Chirilă (4, 10, 50), Adrian Murar (79, 85, 89)
Unirea 1924 – SCM Zalău 3-0
Ciprian Selagea (22, 44), Daniel Mărgărit (26)
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FC Universitatea Craiova 1948