Gaz Metan Severin a promovat în Liga I și va evolua din sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului românesc. Deși s-au clasat pe locul 3 în Seria a II-a din eșalonul secund, severinenii au profitat de faptul că Timișoara nu și-a depus dosarul de licențiere și au promovat automat.
Antrenorul oltenilor, Marian Bondrea, își felicită elevii pentru succesul obținut și afirmă că abia așteaptă meciurile contra lui Dinamo, echipă al cărei „naș” a fost pe vremea când antrena Universitatea Craiova.
„Îmi era dor de meciurile cu Dinamo. Mă bucur nespus că am promovat și totodată și eu aș dori ca fanii Craiovei să ni se alăture sezonul viitor. Vis-a-vis de meciurile cu Dinamo sunt sigur ca stadionul va fi plin, iar orașul Craiova – este aproape, și sunt sigur că fanii vor veni la meci în număr mare. Sunt ultimul antrenor care a adus un trofeu Universității Craiova, Cupa României în 1993, și totodată ultimul antrenor care a învins Dinamo tur-retur în acel sezon. Vis-a-vis de promovare îi anunț pe jucătorii mei că este normal ca toți care au pus umărul la această promovare să rămână la echipă sezonul viitor. Însă, recunosc că pentru noul sezon de Liga I îmi mai trebuie două-trei achiziții. Îl felicit pe aceasta cale pe Bălăce, unul dintre cei mai experimentați jucători de la echipă, pentru evoluțiile sale din retur”, a declarat Marian Bondrea pentru Liga2.ro.
Articol scris de Daniel Vlad
Foto: photochic.ro