Gloria ar putea juca pe terenul din Subcetate

22 Jul. 2010, 16:18 Seria 2
Gloria ar putea juca** pe terenul din Subcetate

După ce i-a expirat contractul la Sânnicolau Mic, Gloria Arad
își caută un stadion unde să se antreneze și să dispute jocurile
din campionat. În acest sens, conducerea arădeană încearcă să
găsească înțelegere la CSȘ Gloria, pentru a se muta pe terenul din
Subcetate. Deocamdată, echipa se pregătește pe sinteticul de la
Șega, însă se intenționează să se părăsească această bază
sportivă.

„Suntem în discuții cu conducerea de la CSȘ Gloria.
Aștept să vină și domnul Sandu Ion în Arad, pentru a pune la punct
și alte probleme legate de echipă”
, a declarat Leo
Pința.

În prezent, Gloria Arad are 16 fotbaliști legitimați, însă
antrenorul spune că lista achizițiilor nu a fost închisă. În mod
sigur, la echipă vor mai sosi fotbaliști.

În altă ordine de idei, Gloria Arad va disputa astăzi un nou joc
de verificare. Gruparea arădeană va face deplasarea la Sebiș,
pentru un „amical” cu Naționalul din localitate. Partida de
verificare este programată cu începere de la ora 10:00. Trupa lui
Leo Pința își va continua seria meciurilor de verificare urmând a
întâlni sâmbătă dimineața, pe sinteticul de la Șega, echipa Școlar
Reșița.

Sursa: observator.info

22 Jul. 2010, 16:18 Seria 2
Pe aceeași temă