Începând din acest sezon, FC Argeș are și un președinte executiv, patronii clubului numind-o în această funcție pe Gica Dobrin, soția celui care a fost simbolul alb-violeților și, totodată, cel mai mare fotbalist român.
Gica Dobrin a ocupat din noiembrie 2010 până în această vară funcția de președinte de onoare al clubului FC Argeș, fiind cooptată la vremea respectivă printre oficiali de patronul Andrei Penescu. Atunci, Gica Dobrin declara: „Mă onorează această numire ca președinte de onoare. Voi face tot ce depinde de mine pentru redresarea clubului. De câte ori FC Argeș a fost într-o situație dificilă, primul care era sunat și chemat să redreseze situația era Gicu Dobrin. Chiar și în miez de noapte se urca în mașină și se ducea unde era chemat. Așa este și acum, iar dacă Gicu nu mai este printre noi, eu îi voi ține locul. Prin mine, Gicu a revenit la FC Argeș. Acum Gicu este din nou aici. Voi ajuta cu numele și cu sufletul clubul FC Argeș și nu cu bani, pentru că nu am”.
Acum, când licențierea este obligatorie și pentru cluburile de Liga a doua, FC Argeș a trebuit să-și completeze organigrama și, obligatoriu, era necesar să aibă un președinte executiv. Iar pentru acest post a fost aleasă doamna Dobrin, însă atribuțiile dumneai la club vor fi aceleași ca și până acum: „Voi avea aceleași atribuții ca până acum. Nu este treaba mea cu transferurile de jucători. Eu mă pot implica doar dacă sunt unele probleme la FRF sau pe plan local cu autoritățile. Ce am făcut înainte voi face și acum. Voi veni în continuare la meciurile de acasă ale echipei. În deplasare nu am fost până acum, dar am păstrat legătura cu cei care merg”.
Sursa: Curierul Zilei