Galop de sănătate

22 Aug. 2009, 16:40 Seria 2
Galop de sănătate

 

Jiul a trecut fără probleme de CFR Timișoara, o echipă ce a aflat pe ultima sută de metri că va juca în liga a doua.

 

Jiul s-a impus cu categoricul scor de 3-0 în fața lui CFR Timișoara, formație încropită pe ultima sută de metri cu un lot de jucători cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani. Fără prea mare experiență timișorenii s-au opus atât cât au putut proporțiilor scorului. Cu Apetri și Ciochină în atac, Jiul a făcut spectacol și a marcat atunci când a fost nevoie.

 

Tonul l-a dat Mircea Gheorghe, în minutul 24 când a executat cu precizie o lovitură liberă de la 18 metri, deschizând scorul. La 10 minute exemplul mijlocașului a fost luat de vedeta echipa Gabrei Apetri care a prins un șut de zile mari de la 19 metri și l-a lăsat pe Cioloca spectator. În continuare elevii lui Daniel Timofte rămân la cârma jocului și fac spectacol pe teren.

 

În minutul 45 Ciochină pătrunde vijelios în careu, Andrei Mihai pune piciorul și arbitrul arată, pe bune punctul cu var, lovitură de pedeapsă pentru Jiul, și roșu pentru timișorean. Transformă cu precizie cel mai bun om al „minerilor” Gabriel Apetri.

 

Repriza a doua este tot la dispoziția gazdelor care încep sarabanda ocaziilor. Pase cu călcâiul, incursiuni spectaculoase și două bare în contul lui Mircea Ilie și Vădrariu au fost câteva din fazele ce l-au uns la suflet pe patronul Jiului, Alin Simota. Jiul a început bine actualul sezon și pare să ia în serios obiectivul impus de club și anume promovarea în Liga l.
 

Suporterii Jiului vor fi sancționați pentru că au introdus torțe pe stadion

După o absență destul de lungă Jiul s-a bucurat la meciul cu CFR Timișoara de suportul galeriei, care avenit ca de obicei bine dotată. Cu steaguri, fulare galeria Jiului s-a ridicat la înălțimea spectacolului oferit de jiuliști. Din păcate doi suporteri ai Jiului au introdus în stadion câteva torțe și conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Nicolae Răducu, cei doi au fost identificați și vor fi sancționați. „Cei doi vor fi sancționați conform legii 61/1991 pentru nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural sportive.”,a declarat Nicolae Răducu.
 

 

Articol scris de: Loredana Juglea






 


 

22 Aug. 2009, 16:40 Seria 2
Pe aceeași temă