Frunzăverde intră în joc la Metalul: „Reșița poate avea echipă în prima ligă”

Marius ANGHEL 13 Jan. 2015, 18:59 Seria 2

Patronul din Valea Domanului, Cătălin Rufă, a cerut ajutor Consiliului Județean pentru ca Metalul Reșița să-și poată propune mai mult decât o prezență onorabilă în al doilea eșalon al fotbalului românesc. Șeful administrației județene a confirmat că intră în joc!

Rufă a anunțat ieri că Dorinel Munteanu vine pe banca tehnică alături de Daniel Oprița și că va transfera câțiva jucători importanți, nerenunțând la ideea promovării, chiar dacă șansele par acum destul de reduse. Tot ieri, ar fi trebuit să aibă loc reunirea lotului, însă aceasta a fost amânată pentru astăzi, deoarece conducerea administrativă și cea tehnică n-au fost în stare să comunice și să pună la punct planul de bătaie pentru perioada următoare.

Președintele Jean Turmacu a venit până la Reșița pentru o ședință cu primarul Mihai Stepanescu, ar fi lăsat o listă cu ce e de făcut și a întins-o repede la Vâlcea.

Pentru Rufă, totul e sub control

Oprița nu știe mare lucru despre programul de pregătire, despre vreun eventual cantonament sau meciuri de verificare, în schimb, a aflat din presă că jumătate de echipă a fost transferată la alte cluburi. De pe rețelele de socializare s-a aflat ieri și despre plecarea lui Sorin Ciobanu la Poli Timișoara.

De conturile poprite ale clubului se știa de mai multă vreme. Cu alte cuvinte, situația în Valea Domanului pare a fi foarte complicată. Patronul rosso-nerilor liniștește însă pe toată lumea. „Am vorbit cu Dorinel, mi-a spus că se ocupă el de tot. Va fi el la reunirea lotului. Ciobanu e sub contract cu noi, nu poate pleca la Timișoara. În plus, ne-am exprimat dorința de a-i activa clauza de prelungire a contractului pe încă doi ani. Cu poprirea pe conturi nu e problemă, achităm acea restanță de 1,5 miliarde și am rezolvat”, a declarat Rufă.

Bani ar fi!

Dacă veștile legate de echipă sunt oarecum confuze în momentul de față, lucru cauzat de comunicarea foarte deficitară dintre toți cei implicați, asta dacă mai putem vorbi de comunicare, Consiliul Județean le dă motive microbiștilor să viseze frumos. „În principiu, încercăm să ajutăm echipa de fotbal, e o șansă, însă nu cunosc deocamdată bugetul. Specialiștii juridici verifică dacă și cum putem ajuta legal. Teoretic, sunt resurse. Și pentru handbal, și pentru fotbal, și pentru futsal! Una peste alta, eu cred că Reșița poate avea o echipă în prima ligă!”, a declarat Sorin Frunzăverde pentru expressdebanat.ro.

Președintele CJ a mai spus că va discuta despre implicarea la Metalul și cu primarul Mihai Stepanescu, Consiliul Local Reșița fiind în momentul de față principalul finanțator al clubului.

Bobar, între Reșița, CFR și ASA

Patronul Metalului, Cătălin Rufă, și-a manifestat recent și dorința de a lucra cu Cristian Bobar în Valea Domanului, fostul director sportiv al lui Dinamo. Bobar nu știe nici el dacă să accepte revenirea la Reșița, de unde a plecat mai mult forțat. Se vorbește că ar avea două oferte importante, de la CFR Cluj și, mai nou, de la ASA Târgu Mureș, dar mereu a lăsat să se înțeleagă faptul că Reșița va fi, oricând e dorit, o variantă pentru el.

„Știu de interesul câtorva cluburi, cu unele chiar am purtat discuții, dar deocamdată nu am luat o decizie și nu am ce să vă spun. Reșița e și va rămâne mereu în sufletul meu, dar nu e momentul să vorbim acum despre așa ceva”, a declarat Bobar.

Sursa: Express de Banat

Marius ANGHEL 13 Jan. 2015, 18:59 Seria 2
Pe aceeași temă