FC Olt va juca în noul sezon la Slatina, iar Alro ar urma să fie mutată la Craiova. Acesta este scenariul vehiculat în ultima perioadă în lumea fotbalului. Situația celor două echipe va fi stabilită după alegerile din 10 iunie.
Dacă în ediția de campionat 2011-2012 Alro a fost formația reprezentativă a județului, din viitoarea stagiune lucrurile s-ar putea schimba. Speculațiile apărute pe finalul sezonului dau FC Olt ca echipa care va evolua la Slatina, pe stadionul „1 Mai”, acolo unde își are și sediul.
Autoritățile și-au manifestat intenția ca fotbalul să fie finanțat din bani privați, situație existentă la clubul alb-vișiniu. Deciziile legate de echipele de Liga a II-a vor fi luate de noile conduceri ale forurilor locale și județene, desemnate după alegerile din weekend. Se vehiculează posibilitatea ca unul dintre investitorii celor de la FC Olt să fie instalat vicepreședinte al Consiliului Județean, iar această grupare ar avea o susținere importantă.
Antrenorul Dan Oprescu spune că rămâne de văzut ce hotărâri se vor lua după încheierea sezonului 2011-2012. Ce se va întâmpla cu Alro? Formația susținută din fonduri publice ar putea continua să joace la Slatina, chiar dacă, în codițiile în care a beneficiat de un buget important, obiectivul promovării a fost ratat.
O altă variantă vehiculată în ultima perioadă ar fi ca Alro să ajungă la Craiova, unde, după dezafilierea Universității, se va încerca formarea unei alte echipe. Această ultimă posibilitate depinde de rezultatul alegerilor din Bănie și de factorii care s-ar putea implica în noul proiect.
Sursa: Olt TV