Subiectul săptămânii, din punct de vedere mediatic, pare să fie tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României Timișoreana, acolo unde Poli Timișoara va întâlni Steaua București, câștigătoarea Cupei României, ediția 2010-11. Însă primul eveniment pentru Poli este jocul din etapa a 8-a a Ligii II, cu FC Maramureș Universitar Baia Mare, meci programat sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 18,00, pe stadionul „Dan Paltinisanu”.
Antrenorul principal Valentin Velcea a vorbit la conferința de presă de ieri, 6 octombrie, despre oponenții de sâmbătă, trupă care nu trebuie subevaluată sub nicio formă.
„FC Maramureș Baia Mare nu este o echipă atât de slabă precum se vorbește. Jucăm acasă, ne trebuie cele trei puncte. Evoluăm la Timișoara și doresc să întăresc acest aspect, deoarece Poli joacă mereu la victorie și trebuie să câștige. Avem o serie de absențe, din motive medicale, dar și de natură sportivă, având în vedere convocările la „naționale” ale lui Ricketts, Pătraș și Ilie. Poparadu va lipsi cu siguranță de pe teren după accidentarea din meciul cu UTA. Au mai apărut și alte incertitudini, inclusiv cele ale Curtean, Jitaru și Tameș și vom vedea câți dintre jucătorii indisponibili vor fi recuperați până la oră partidei de sâmbătă”.
Șanse pentru tinerii de la Poli II
În aceste condiții, tehnicianul polist are la dispoziție o serie de jucători de la echipă a două. Tinerii Fuchs, Sava, Dobricean, Dăruială sunt în calcule pentru duelul cu băimărenii antrenați de fostul idol al tifoseriei alb-violete, Romulus Buia.
„Ne-am redus numeric, dar nu ne-am redus forțele. Le vine acum rândul și altor jucători din lot să demonstreze ce știu și ce pot. Au șansa să fructifice acest moment și să joace, să dea dovadă că sunt buni în oricare moment pentru prima echipă. Ce impresie am despre Baia Mare? Atuul maramureșenilor înseamnă grupul, unul tânăr și ambițios. Asemeni altor formații din eșalonul secund, este o echipă care va veni la Timișoara să se aglomereze și să încerce să facă ceva pe contraatac. Dacă meciul va începe așa cum îmi doresc eu și dacă jucătorii vor fi 100% concentrați, vom avea un joc la îndemână noastră. Însă orice ar fi adversarul nu trebuie subapreciat, indiferent că e Baia Mare sau Steaua”.
„În Cupa României, nimic nu este imposibil!”
Și cum am pomenit de Steaua, antrenorul bănățenilor a părut încântat de ce au hărăzit sorții miercuri, amintindu-și că în urmă cu patru ani tocmai el a fost „principal” când roș-albaștrii au fost eliminați de Poli din semifinalele competiției KO.
„Este o tragere la sorți bună pentru Poli. Cred că avem parte, mai ales că se joacă la Timișoara, de un meci interesant. Important este că am mai eliminat Steaua în semifinalele Cupei din 2007, ne-am mai întâlnit cu steliștii în campionat de atunci și nimic nu e imposibil. E Cupa României, o competiție plină de surprize. Cred că la ora jocului cu Steaua nu va mai fi nevoie de nicio motivație suplimentară; valoarea intrinsecă a fotbaliștilor îi motivează și trebuie să se exprime la potențial maxim pentru acel meci. Dar mai e timp până atunci, e prematur să discutăm de acum, fiindcă se pot întâmpla mai multe”.
Sursa: poli.tm.ro